News Flash:

Ca la noi la nimeni! In Timisoara au aparut banci cu... gard! Dirigintele de santier a demisionat

3 Februarie 2016
908 Vizualizari | 0 Comentarii
banci cu gard
Situatia incredibila scoasa la iveala de Tion.ro saptamana trecuta s-a lasat cu o demisie. Dirigintele de santier care superviza lucrarea din Freidorf si-a depus demisia, iar garduletul pus in fata bancilor a fost dat la o parte. Parculetul de langa Balta Lamaita va fi deschis in aproximativ doua luni, considera primarul Nicolae Robu.

 

Potrivit reprezentantilor Primariei Timisoara, nu exista nicio scuza pentru ceea ce s-a intamplat pe santierul Baltii Lamaita, iar proiectul dateaza de pe vremea Administratiei Ciuhandu.

Va reamintim ca cititorii Tion.ro au atras atentia ca Dorel a ajuns si pe acest santier, amplasand cateva banci exact langa garduletul care imprejmuieste aleile.

Oficialii primariei ne-au spus inca de atunci ca este o masura provizorie, dar totul s-a dovedit a fi o lucrare a unui Dorel. De data aceasta Dorel a fost dirigintele de santier.

Pana la urma insa acesta si-a dat demisia, dupa ce ar fi fost amenintat cu plangere penala.

„Am avut bucuria sa fiu anuntat ca dirigintele de santier si-a dat demisia, el nefiind angajatul primariei, el este angajatul unei firme care a castigat o licitatie cu primaria. Am inteles ca si-ar fi dat demisia din pozitia de diriginte de santier. Doamne ajuta! Nu pot decat sa fiu multumit. Firma trebuie sa desemneze un alt diriginte de santier, noi avem o licitatie cu o firma, nu cu o persoana, proiectul are multe scapari, foarte multe scapari, trebuie odata si odata, ca proiectantii sa raspunda, trebuie o legislatie care sa ii traga la raspundere pentru scapari. Nimeni nu este absurd, in domeniul constructiilor este foarte greu, mereu apar elemente neprevazute. Nu poti face anterior explorari exhaustive, ca sa cunosti realitatile in toate detaliile lor. Si atunci, sunt firesti anumite scapari”, a declarat, marti, primarul Timisoarei.

Oricum, sustine Nicolae Robu, proiectul are o multitudine de erori. Din fericire, cea de langa Balta Lamaita a fost corectata.

„La toate proiectele poti intelege anumite scapari, dar poti intelege, de exemplu, o asemenea aberatie, ca cea de la Balta Lamaita, in care un proiectant sa prevada ca acei stalpisori de lemn trec prin fata bancii? Se poate intelege asa ceva? Exista vreo scuza sa intelegi? Nu exista nicio scuza. Dar atunci, mecanismul este urmatorul: cand se ajunge la punerea in practica, executantul constata ca in schema este aceasta anomalie. Il sesizeaza pe dirigintele de santier, dirigintele de santier il informeaza pe beneficiar, beneficiarul ii cere proiectantului sa emita o dispozitie de santier de corectie. Acest diriginte de santier, eu asa am fost informat, sesizat fiind de constructor asupra anomaliei, a dat raspunsul «Domne, cu mine nu discuti, mie imi faci proiectul exact asa cum este el, altfel nu-ti decontez lucrarile!». Si atunci, executantul, si el a gresit, ca ar fi trebuit sa vina la mine, de exemplu, sa spuna cu ce situatie se confrunta. Dar executantul a spus ca daca asta vrea dirigintele de santier, el asa face, a vrut sa evidentieze cat de incompetent este dirigintele de santier, dupa parerea mea. Numai ca din acest joc intre ei, noi am avut un prejudiciu de imagine. Executantul a reparat, a intervenit imediat, fara sa primeasca vreun ban. Nu am pierdut nimic financiar”, a mai spus Robu.

Edilul-sef recunoaste ca ceea ce s-a intamplat pe santierul din cartierul Freidorf a fost o tampenie si ca era normal sa se lase cu o demisie. Mai mult, primarul a dat putin vina si pe vechea administratie, tinand sa specifice ca proiectul a fost intocmit pe vremea Administratiei Ciuhandu.

Nicolae Robu este convins ca in aproximativ doua luni muncitorii vor pleca din zona, iar timisorenii se vor bucura de un nou parculet, cu sezlonguri si mobilier urban nou si cu o balta cu nuferi si papura, urmand ca abia apoi sa fie aduse lebedele promise.


In ceea ce priveste dirigintele de santier, edilul Timisoarei ne-a dezvaluit ca oricum a vrut sa-i faca plangere penala, dar nu din cauza acestei situatii, scrie tion.ro.

„A instiintat primaria ca el se retrage din functia de diriginte de santier. Eu am cerut sa i se faca plangere penala acestui personaj, nu pentru asta, inainte de acest caz. Pentru ce? Pentru ca pur si simplu, in fata mea, a pretins ca plata diverselor lucrari trebuie facuta, nu dupa preturile stabilite la licitatie, nu dupa lege, ci, il citez, dupa legea bunului simt. Ca aduce el alte firme care operatia X o fac cu atata, operatia Y cu atat, eu m-am mirat, cum poate fi diriginte de santier un om capabil sa spuna asta intr-o sedinta publica, intr-o sedinta care era si inregistrata, evident. Daca noi nu luam masuri impotriva acestor indivizi, li se urca la cap si ne boicoteaza tot ce facem. E plin de boicotori si asa. Toata lumea trebuie sa respecte legea, nu degeaba exista acest slogan «Nimeni nu e mai presus de lege». Altfel, unde ajungem? Intr-o jungla?”, a conchis Robu.

nicolae robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1177 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029299 (s)