News Flash:

BREXIT: Franta si Germania sustin implementarea rapida a procedurii pentru iesirea Marii Britanii din UE

27 Iunie 2016
210 Vizualizari | 0 Comentarii
brexit2
Franta si Germania sunt de acord cu privire punerea rapid in aplicare a procedurii privind iesirea Marii Britanii din UE, potrivit ministrului francez al Finantelor, citat de Le Figaro online.


"Avem temperamente diferite. Fiecare cunoaste bine modul in care germanii incearca sa analizeze serios, au dreptate in toate privintele", a declarat luni dimineata Michel Sapin, ministrul francez al Finantelor, pentru France 2.


"Nu exista nicio diferenta intre Franta si Germania privind acest aspect de actualitate: Marea Britanie trebuie sa plece repede? Da", a continuat acesta.


"Atat Franta, cat si Germania sustin ca Marea Britanie a votat, a votat pentru iesirea din UE, iar acest lucru trebuie pus in aplicare incepand de acum", a subliniat ministrul francez.


"Nu ne putem situa in «aproximativ», in «nedefinit»", a mai spus acesta.


Guvernele din Franta si Germania au somat, sambata, Marea Britanie sa stabileasca urgent cand paraseste Uniunea Europeana, iar un oficial francez a argumentat ca va deveni logic ca zona financiara a Londrei nu mai poate gazdui institutii UE.


"Negocierile (pentru iesirea Marii Britanii din UE - n.red.) trebuie sa se desfasoare rapid", a declarat Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, citat de site-ul agentiei Reuters.


Seful diplomatiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a fost putin mai moderat, explicand ca esential este sa fie pastrat "proiectul libertatii si stabilitatii" construit de Germania, Franta, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg.


"Este absolut clar ne confruntam cu o situatie care nu ne permite nici sa devenim isterici, dar nici sa fim paralizati. Nu trebuie sa recurgem la complicatii si nici sa ne gandim ca avem toate raspunsurile. Dar decizia Marii Britanii nu trebuie sa ne duca spre depresie si lipsa de activitate", a spus Steinmeier.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0999 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017300 (s)