News Flash:

BREAKING NEWS: LIVIU DRAGNEA, INCOLTIT! DNA i-a pus sechestru pe avere

22 Noiembrie 2017
98 Vizualizari | 0 Comentarii
dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, marţi, la DNA, unde a fost citat de procurori pentru a lua la cunoştinţă instituirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care a fost pus sub învinuire pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene. DNA anunţă că a instituit un sechestru de peste 127 milioane lei asupra bunurilor liderului social-democrat. Dragnea nu a făcut declaraţii la sediul DNA, fiind condus cu dificultate de jandarmi până la uşa direcţiei anticorupţie. Marian Neacşu, secretarul general al PSD, a fost, alături de alte persoane pentru a-i fi alături liderului partidului. Neacşu a precizat că orice persoană chemată la un for represiv ca DNA are nevoie de susţinere.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a ajuns la ora 17.30 la sediul DNA, unde a fost întâmpinat de susţinători, care l-au aplaudat, dar şi de contestari care l-au huiduit şi i-au cerut demisia. Liderul social-democrat a plecat după 30 de minute, în aceeaşi atmosferă încinsă din faţa sediului DNA.

La faţa locului au fost aproximativ 20 de jandarmi, trimişi pentru asigurarea măsurilor de ordine.

"Nu e vorba de protecţie ci de măsuri de asigurare a ordinii publice. Asigurăm măsuri minime şi dacă dumnealui vrea să dea declaraţii o să se oprească să dea. Sunt undeva la 20 jandarmi. Vă explicăm ca la grădiniţă", a spus unul dintre jandarmii prezenţi la faţa locului, întrebat dacă au venit să îl protejeze pe liderul PSD.

DNA: Sechestru de peste 127 milioane lei pe averea lui Liviu Dragnea 

DNA anunţă că a instituit un sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum. Liderul PSD a mers, marţi, la DNA pentru a fi informat asupra instituirii sechestrului.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu art. 249 C. proc. pen. şi art. 20 din Legea 78/2000, au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Dragnea Nicolae-Liviu, preşedintele al Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor – sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie", transmit procurorii într-un comunicat de presă.

De asemenea, s-a pus sechestru şi pe bunurile lui Florea Neda, reprezentant al Tel Drum, "până la concurenţa sumei de 31.343.799,19 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de dividende".

În ceea ce îl priveşte pe Mugur Băţăuş, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor, s-a dispus sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei, iar pe numele unui alt funcţionar, Victor Piperea, până la 63.999.908,88.

Marin Predescu, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, la data faptelor, are sechestru până la concurenţa sumei de 32.203.658,27 lei.

"Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)", mai spun procurorii.

Avocatul lui Liviu Dragnea: Contestăm măsura sechestrului

Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea, susţine că liderul PSD va contesta în instanţă măsura sechestrului dispus de DNA. Dragnea a fost, miercuri, la DNA, pentru a fi înştiinţat că s-a instituit sechestru pe averea sa de peste 27 milioane euro.

"Contestăm măsura dispusă iar înlăuntrul judecăţii avem dreptul să invocăm toate ilegalităţile şi să folosim toate apărările pe care ni le permite legislaţia europeană. (..) Procurorul de caz nu era deloc preocupat să evalueze bunurile, încercând să dea vina pe o decizie dată de ÎCCJ curând, un recurs în interesul legii. Domnul Liviu Dragnea este acuzat că a constituit în 2001 un grup infracţional, în condiţiile în care legea aduce în România această noţiune în 2003. (..) În cazul domnului Dragnea nu mai contează ce lege era în vigoare, nici acea minimă verificare dacă acuzaţiile au măcar o bază. Avem dreptul să aducem toate procedurile garantate prin directiva europeană în materie de indisponibilizare şi avem dreptul să cerem judecătorilor să lămurim natura acestor bunuri. Cum poate fi indisponibilizată suma de bani din venitul de la Camera Deputaţilor, cum ar putea cineva să creadă că suma este ilicită", a declarat Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea, la Antena 3.

Neacşu, la DNA: Cred că orice persoană chemată la un for represiv ca DNA are nevoie de sprijin

Marian Neacşu, secretarul general al PSD, este, alături de alte persoane, la sediul DNA, unde va merge Liviu Dragnea, liderul partidului, pentru a fi înştiinţat asupra sechestrului. Neacşu a precizat că orice persoană chemată la un for represiv ca DNA are nevoie de susţinere.

"Cred că orice persoană din România care e chemată la un for represiv cum este DNA are nevoie de susţinere. Nu e o acţiune de partid", a declarat secretarul general al PSD, Marian Neacşu.

Întrebat dacă la DNA este sediul statului paralel, Neacşu a răspuns : "Nu e vorba că sediul acestei instituţii este statul paralel, este vorba de abuzurile la care cetăţenii, printre care şi Liviu Dragnea, sunt supuşi".

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0785 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012658 (s)