News Flash:

Bilantul cutremurului din Nepal depaseste 4.200 de morti si 8.500 de raniti

28 Aprilie 2015
1161 Vizualizari | 0 Comentarii
Bilantul cutremurelor si avalanselor produse in Nepal a ajuns la cel putin 4.200 de morti, anunta autoritatile medicale, citate de site-ul ziarului Washington Post.
Potrivit autoritatilor nepaleze, pana in acest moment se inregistreaza 4.200 de morti si 8.500 de raniti in urma cutremurului de 7,9 grade produs sambata, care a provocat avalanse de amploare si a fost urmat de zeci de replici de intensitate mare.
Bilantul precedent era de 4.004 morti si 7.180 de raniti.
Filiala nepaleza a organizatiei Caritas estimeaza ca bilantul cutremurelor si avalanselor din Nepal va depasi 6.000 de morti.
UPDATE Doi italieni si doi francezi au murit in urma seismului din Nepal; bilantul depaseste 3.800 de morti
Conform agentiei de stiri ANSA, doi italieni au murit, iar patru sunt disparuti dupa cutremurul de 7,9 grade produs sambata.
Filiala nepaleza a organizatiei Caritas estimeaza ca bilantul cutremurelor si avalanselor din Nepal va depasi 6.000 de morti.
Cei doi italieni au fost surprinsi de o alunecare de teren, in Valea Rolwaling, la altitudinea de 3.500 de metri.
Ministerul francez de Externe a confirmat moartea a doi cetateni francezi in Nepan, iar despre alti 676 nu exista informatii, relateaza Le Parisien.
Cei doi francezi au fost loviti de pietre dislocate de miscarea telurica, a declarat seful diplomatiei, Laurent Fabius. Alti zece francezi au fost raniti.
"Prioritatea este localizarea celor 676 de francezi despre care nu se stie nimic", a adaugat Laurent Fabius, precizand ca alti 1.400 au transmis ca sunt bine.
Pana in prezent, 18 persoane au fost declarate decedate in urma unei avalanse care a afecta tabara de baza de pe Muntele Everest in urma cutremurului.
Turistii straini din Nepal sunt tot mai nelinistiti in timp ce resursele de apa si alimente se epuizeaza si pe fondul penelor de curent electric. Camerele de hotel se gasesc foarte greu, asa cum afirma Pierre-Anne Dube, in varsta de 31 de ani din Quebec, care a dormit pe trotuarul din fata unui hotel. Ca multi altii, ea este speriata si vrea sa plece cu primul avion pe care il gaseste.
"Nu putem contacta ambasada. Vrem sa plecam. Suntem speriati. Nu exista alimente. Nu am mancat o masa normala de la cutremur si nu avem vesti despre ce se intampla", sustine ea.
Un oficial din Kathmandu, Ek Narayan Aryal, a declarat ca au fost distribuite corturi si apa, luni, in zece locatii din capitala, dar ca replicile au lasat populatia foarte speriata.
"Au fost aproximativ 100 de cutremure si replici, ceea ce a ingreunat eforturile de salvare. Chiar si salvatorii sunt speriati si fug din cauza lor", a declarat el.
Zeci de mii de persoane si-au petrecut noaptea in parcuri sau pe un teren de golf. Altele au campat in piete inconjurate de daramaturi.
"Nu ne simtim deloc in siguranta. Au fost atat de multe replici. Nu se mai opreste", a declarat Rajendra Dhungana, in varsta de 34 de ani, care si-a petrecut ziua cu familia nepoatei sale pentru incinerarea ei la Templul Pashuputi Nath din Kathmandu. "Am vazut sute de cadavre arzand", a afirmat ea.
Cutremurul a fost cel mai grav din Nepal in peste 80 de ani. Acesta a distrus zone intregi din cartierele vechi ale capitalei nepaleze si a fost suficient de puternic pentru a fi resimtit in India, Bangladesh, Tibet si Pakistan.
Cel mai puternic cutremur din Nepal a avut loc in 1934 si a avut 8 grade. Acesta a distrus orasele Kathmandu, Bhaktapur si Patan.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005831 (s)