News Flash:

Berlinala 2017: „Ana, mon amour”, regizat de Calin Peter Netzer, Ursul de Argint pentru cea mai buna realizare artistica

19 Februarie 2017
940 Vizualizari | 0 Comentarii
ana mon amour
Filmul „Ana, mon Amour”, regizat de Calin Peter Netzer, a primit Ursul de Argint la cea de-a 67-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin, pentru pentru cel mai bun montaj, premiul fiind acordat Danei Bunescu, la ceremonia de premiere ce a avut loc sambata seara, la Berlinale Palast. De asemenea, filmul „Felicite”, regizat de Alain Gomis a primit Ursul de Argint, iar Ursul de Aur a revenit filmului „On Body and Soul/ A Teströl és Lélekröl”, regizat de regizoarea maghiara Ildikó Enyedi.
Festivalul de Film de la Berlin si-a desemnat sambata seara castigatorii celei de-a 67-a editii, ce s-a desfasurat intre 9-19 februarie, in capitala Germaniei.
Dana Bunescu a primit Ursul de Argint pentru montajul filmului ”Ana, mon amour”, pentru realizari artistice si tehnice deosebite.
Pelicula a fost proiectata vineri seara in competitia oficiala. Calin Peter Netzer a castigat marele premiu la Berlin, Ursul de Aur, in 2013, cu filmul "Pozitia copilului".
„Ana, mon amour” s-a bucurat de privilegiul de a fi ultimul film proiectat in cadrul competitiei oficiale a prestigiosului festival de la Berlin. 
„Ana, mon amour” este analiza unei povesti de dragoste, o incursiune atipica ce surprinde cele mai tensionate si delicate momente din evolutia unui cuplu. Scenariul este semnat de Calin Peter Netzer, Cezar Paul Badescu si Iulia Lumanare, si a fost inspirat de romanul „Luminita, mon amour“ scris de Cezar Paul Badescu.
Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004427 (s)