News Flash:

Basescu si Ponta s-au ignorat reciproc la parada militara din Bucuresti

1 Decembrie 2014
1270 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele in exercitiu, Traian Basescu, si premierul Victor Ponta au asistat, luni, la parada militara organizata de Ziua Nationala in Piata Constitutiei din Bucuresti, cei doi stand in tribuna oficiala la o distanta apreciabila unul de altul si preferand sa se ignore reciproc.
O absenta, la parada de anul acesta de Ziua Nationala a fost cea a fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu. De asemenea, presedintele ales, Klaus Iohannis a participat la festivitatile prilejuite de Ziua Nationala organizate la Alba Iulia.
Politicienii care au fost prezenti, luni, la parada militara din Bucuresti s-au asezat in tribuna oficiala in functie de afinitati, de ideologie si de nivelul de reprezentare – respectiv guvernamental sau prezidential. Astfel, premierul Victor Ponta a stat in partea din dreapta a tribunei oficiale, fiind flancat de ministrul Apararii, Mircea Dusa, si de ministrul Administratiei si Internelor, vicepremierul Gabriel Oprea.
In proximitatea lui Ponta au mai stat vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, presedintele Comisiei SRI din Camera, deputatul PSD Georgian Pop.Tot in partea din dreapta a tribunei au stat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, precum si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea si directorul SRI, George Maior.
In partea din stanga a tribunei a stat presedintele Traian Basescu, flancat de seful Statului Major General, Stefan Danila. Tot in stanga tribunei au mai stat liderii PNL Vasile Blaga, Ludovic Orban, Mihai Razvan Ungureanu, dar si altii.
In mijlocul tribunei a stat sergentul major Daniel Porumb, ranit in teatrul de operatii din Irak in anul 2007, care a urmarit festivitatea intr-un scaun cu rotile. De la tribuna oficiala au mai urmarit parada militari, veterani de razboi, dar si un grup de cercetasi.
Presedintele Traian Basescu a venit la parada la ora 11.00. Dupa ce i s-a prezentat onorul, a salutat Garda de onoare si si-a luat locul in stanga tribunei, intre sergentul major Daniel Porumb si seful Statului Major General, Stefan Danila, fara a-l saluta pe premierul Victor Ponta.
MEDIAFAX.ro 

victor ponta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006098 (s)