News Flash:

Basescu nu va fi cercetat pentru faptele reclamate de Ciochina si Ghise

13 Octombrie 2015
1091 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu la timis
Fostul presedinte Traian Basescu nu va fi cercetat pentru faptele reclamate de Ion Ciochina si Ioan Ghise, respectiv pentru ca si-ar fi reluat ilegal mandatul dupa referendumul din 2012, Curtea de Apel respingand cererea ca cercetarile sa fie reluate in acest dosar, inchis de procurori din ianuarie. La iesirea din sala, Traian Basescu a declarat ca si-a executat mandatul de sef al statului doar in baza deciziilor Curtii Constitutionale.
"In baza art. 341 alin. 6 lit.a Cpp, respinge ca nefondata plangerea formulata de petentul Ciochina Ion impotriva ordonantei nr. 253/D/P/2012 din data de 09.01.2015 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Structura Centrala. In baza art. 275 alin. 2 Cpp, obliga petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitiva", se arata in decizia Curtii de Apel Bucuresti.
Traian Basescu a venit, marti, la Curtea de Apel Bucuresti, pentru judecarea unei contestatii a lui Ion Ciochina privind o decizie a procurorilor de neincepere a urmaririi penale in cazul fostului presedinte, pe care acesta il acuza ca si-a reluat ilegal mandatul dupa referendumul din 2012.
Traian Basescu a aratat, la iesirea din sala de judecata, ca si-a executat mandatul de sef al statului doar in baza deciziilor Curtii Constitutionale, atat cu privire la alegeri, cat si la referendum.
Fostul presedintele a spus ca, din punctul sau de vedere, nu a uzurpat calitati oficiale si nici nu a incalcat vreo decizie a Parlamentului, asa cum il acuza Ion Ciochina si Ioan Ghise, in conditiile in care, potrivit legislatiei, nu Parlamentul decide cand o persoana poate sa exercite un mandat de presedinte.
"Se intampla lucruri ce nu au nimic in comun cu Constitutia Romaniei si cu legea, este o reclamatie depusa initial de domnul Ghise si de domnul Ciochina pentru uzurpare de calitati oficiale si incalcarea Constitutiei. Eu am exercitat functia de presedinte al Romaniei numai in baza deciziilor Curtii Constitutionale. Cu toate acestea, domnul reclama ca nu am respectat hotararea de suspendare a Parlamentului, doar ca nu Parlamentul are rol de a stabili cand o persoana exercita functia de presedinte al Romaniei. Daca va aduceti aminte, dupa alegeri, Curtea Constitutionala valideaza alegerile, iar dupa referendum, Curtea Constitutionala valideaza sau invalideaza referendumul. Referendumul din vara lui 2012 a fost invalidat prin decizia Curtii Constitutionale si precizarea expresa de reluare a activitatii de catre presedinte", a mai spus Traian Basescu.
Intrebat cum comenteaza plangerea de la Curtea de Apel Bucuresti a lui Ion Ciochina, fostul presedinte a spus: "Asta-i viata, democratia".
Instanta l-a audiat pe Traian Basescu si urmeaza sa decida daca admite sau nu cererea de redeschidere a cercetarilor in cazul plangerii formulate de Ion Ciochina.
Initial, dosarul a fost deschis de procurori in urma unei plangeri formulate de Ion Ciochina si de Ioan Ghise, care l-au acuzat pe fostul presedinte ca, dupa referendumul din 2012, si-a reluat ilegal mandatul. In urma cercetarii faptelor reclamate de cei doi, procurorii au dispus neincepere a urmaririi penale.
Decizia a fost contestata de Ciochina la instanta, plangerea de neurmarire/ netrimitere in judecata fiind inregistrata in 10 iulie la Curtea de Apel Bucuresti. Ciochina cere judecatorilor sa anuleze rezolutia procurorilor si sa dispuna reinceperea urmaririi penale in acest dosar, pentru uzurpare de calitati oficiale.
Curtea Constitutionala a adoptat, 2 august 2012, o hotarare cu privire la referendumul pentru demiterea fostului presedinte Traian Basescu, insa a constatat ca din aceasta lipsea temeiul legal in baza caruia urma sa fie stabilit numarul total al alegatorilor care trebuiau sa-si exprime optiunea la scrutinul care avusese loc pe 29 iulie 2012. Astfel, dupa publicarea hotararii, a fost emisa o erata prin care se mentiona faptul ca vor fi luate in calcul toate persoanele cu drept de vot, respectiv peste 18 milioane.
Erata a fost intocmita si semnata atunci de judecatorul Stefan Minea, cel care a trimis adresa de publicare la Monitorul Oficial. Pe baza acestei erate, referendumul a fost invalidat, deoarece din totalul de 18.292.464 de persoane inscrise in listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), astfel ca nu a fost atins pragul de participare, de cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.
Judecatorii Curtii Constitutionale Ion Predescu, Acsinte Gaspar si Tudorel Toader, care au facut opinie separata la hotararea de invalidare a referendumului din 29 iulie 2012, si-au argumentat dezacordul prin faptul ca decizia a fost luata in baza "eratei" la adoptarea careia ei nu au fost consultati.
Hotararea CC de invalidare a referendumului a fost citita atunci in Parlament. La momentul publicarii ei in Monitorul Oficial, a incetat interimatul lui Crin Antonescu la Cotroceni, iar Traian Basescu si-a reluat atributiile constitutionale si legale de presedinte al Romaniei, conform deciziei CC.
Ulterior, Asociatia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale a depus, la Parchetul ICCJ, o plangere penala in cazul mai multor judecatori ai CC, si in special la adresa lui August Zegrean si Stefan Minea, pe care ii acuza de fals in inscrisuri oficiale, abuz in serviciu si comunicare de informatii false, legat de modul in care a fost emisa, in 2012, hotararea de invalidare a rezultatului referendumului privind demiterea fostului presedinte Traian Basescu.
In acest caz a fost deschis un dosar, cunoscut ca "erata", in care procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au facut cercetari si au audiat mai multe persoane, in calitate de martori, printre care si fosti sau actuali judecatorii de la Curtea Constitutionala. Dosarul fiind redeschis in urma unei sesizari, dupa ce initial cauza a fost inchisa.  Mediafax.ro

curtii constitutionale
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1174 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004819 (s)