News Flash:

Basescu, nou atac dur la adresa justitiei

3 Mai 2015
388 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine, într-o postare pe Facebook, că "de şase luni, în România, toată lumea descinde", făcând referire la DNA, DIICOT, Poliţie, ANAF, el adăugând că "trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute".

"De şase luni, în România, toată lumea descinde. DNA-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani pentru a ridica un «guler alb»; DIICOT-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani (singurii la care prezenţa masivă a mascaţilor este justificată). Poliţia descinde cu mascaţi şi cameramani; Jandarmeria însăşi descinde cu mascaţi şi cameramani; ANAF-ul descinde peste micile chioşcuri cu coloane de maşini şi armate de cameramani; Miniştrii descind în marile magazine însoţiţi de armate de cameramani", scrie Băsescu, pe contul său de Facebook.


"Şi toţi interpretează legea «de la caz la caz»", continuă el.


Fostul preşedinte se întreabă dacă singura modalitate de a guverna este "instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului" şi arată că "trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute".






"Oare singura modalitate de a guverna ţara este instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului? Atenţie, spaima vine în acelaşi timp cu ura. Trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute", menţionează el.


Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 35 queries | Mysql time :0.047853 (s)