News Flash:

Barack Obama a sosit la Beijing, prima etapa a turneului in Asia

10 Noiembrie 2014
301 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele american Barack Obama a sosit luni dimineata la Beijing, in cadrul primei etapei a unui turneu in Asia, dominata de o serie de intalniri cu omologul sau chinez Xi Jinping, si urmeaza sa efectueze vizite in Myanmar si Australia, relateaza AFP.


Presedintele american a fost primit la coborarea din avion de catre ministrul chinez de Externe Wang Yi. Capitala chineza, sufocata de poluare, a adoptat masuri dure pentru dispersarea smogului inaintea Summitului Asia-Pacific (APEC).


In prima sa intalnire, luni dimineata, cu noul presedinte indonezian Joko Widodo, Obama a salutat rolul jucat de Indonezia in lupta impotriva extremismului religios.


"Indonezia, care este una dintre cele mai mari democratii din lume si care are o importanta comunitate islamica, a jucat un rol extraordinar in promovarea pluralismului si respectarea diversitatii religioase", a subliniat el.


Obama, care si-a petrecut o parte a copilariei in Indonezia, l-a invitat pe omologul sau la Washington, subliniind ca Statele Unite intentioneaza sa fie "un partener puternic" al acestei tari.


Provenind dintr-un mediu modest, Jokowi este primul presedinte care nu face parte din elita politico-militara care s-a aflat la conducerea tarii musulmane de la indepartarea de la putere a dictatorului Suharto, in 1998.


Obama urmeaza sa sustina un discurs luni dupa-amiaza, in deschiderea lucrarilor summitului APEC.


In cursul summitului, el urmeaza sa-l intalneasca pe Xi Jinping marti si miercuri. Casa Alba a promis "convorbiri proaspete si aprofundate". Relatia dintre cele doua mari puteri, "fundamentala in lumea de azi" potrivit secretarului de Stat american John Kerry, este afectata de tensiuni in Marea Chinei, privind atacuri informatice si drepturile omului.


Situatia din Coreea de Nord va fi abordata in discutiile dintre cei doi lideri. Inainte de plecarea lui Obama din Statele Unite, ultimii doi americani care erau detinuti in aceasta tara, Kenneth Bae si Matthew Todd Miller, au fost eliberati, provocand intrebari despre motivatiile regimului stalinist.


Washingtonul si-a exprimat satisfactia fata de eliberarea lor, iar Obama a evocat "o zi minunata" dupa doua saptamani de la eliberarea-surpriza a altui american, Jeffrey Fowle.


In Myanmar, Obama urmeaza sa se intalneasca atat cu presedintele Thein Sein, cat si cu opozanta Aung San Suu Kyi, inaintea alegerilor legislative considerate cruciale din 2015. Mediafax.ro

presedintele american summitului asia-pacific
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1078 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017758 (s)

loading...