News Flash:

Avalansa in Italia/ MAE: A fost identificat si al treilea cetatean roman minor; el se afla la spital

21 Ianuarie 2017
430 Vizualizari | 0 Comentarii
avalansa
Autoritățile italiene au confirmat că a fost identificat și cel de-al treilea cetățean român minor victimă a avalanșei din Italia, acesta fiind în prezent sub îngrijiri medicale la spitalul din Pescara, informează Ministerul Afacerilor Externe.

''În continuarea informațiilor transmise până la acest moment referitor la cei trei cetățeni români afectați de avalanșa care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, vă informăm că autoritățile italiene au confirmat că a fost identificat și cel de-al treilea cetățean român minor. Acesta este în viață și se află în prezent sub îngrijiri medicale la spitalul din Pescara. Reprezentanții unității medicale au confirmat că starea de sănătate a celor trei cetățeni români este bună și aceștia se află în afara oricărui pericol'', se arată într-un comunicat al MAE transmis sâmbătă AGERPRES.

Pe parcursul gestionării operațiunilor de salvare, reprezentanții Ambasadei României la Roma au fost în contact permanent atât cu autoritățile italiene competente, cât și cu familia cetățenilor români, acordând sprijinul necesar.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia — (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52, (0039) 06 835 233 44 — apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice — (0039) 345.147.39.35, precizează MAE.

AGERPRES 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2437 (s) | 23 queries | Mysql time :0.046491 (s)