News Flash:

Autoritatile afgane au eliberat 65 de detinuti considerati periculosi de catre SUA

13 Februarie 2014
1216 Vizualizari | 0 Comentarii
Autorităţile afgane au eliberat joi 65 de presupuşi combatanţi talibani încarceraţi la Închisoarea Bagram, în pofida unor proteste puternice din partea Statelor Unite, care îi consideră o ameninţare la adresa securităţii ţării, au anunţat oficiali afgani. "Cei 65 de deţinuţi au fost eliberaţi şi au părăsit incinta Închisorii Bagram în această (joi) dimineaţa", a declarat pentru AFP Abdul Shukor Dadras, un membru al Comitetului însărcinat cu evaluarea statutului persoanelor deţinute în închisori afgane.

"Noi i-am eliberat. Au plecat cu maşini acasă, dar nu noi le-am organizat transportul", a confirmat pentru AFP generalul Ghulam Farouq, şeful Poliţiei Militare a închisorii.

Kabulul a anunţat la 9 ianuarie că un total de 72 de deţinuţi de la Bagram, în apropiere de Kabul, urmează să fie eliberaţi din cauza lipsei de probe, declanşând proteste puternice din partea unor oficiali americani. Potrivit Statelor Unite, aceşti deţinuţi sunt "persoane periculoase" care au legături directe cu atacuri sângeroase comise împotriva militarilor NATO şi membrilor forţelor naţionale afgane.

Autorităţile afgane au anunţat, la începutul săptămânii, că au "restudiat" dosarele acestor deţinuţi din perspectiva plângerilor depuse de către Statele Unite şi că au aprobat eliberarea a 65 dintre ei, în pofida protestelor americane.

Eliberarea celor 65 de deţinuţi este "un pas înapoi pentru statul de drept în Afganistan" şi "o sursă legitimă de îngrijorare" pentru forţele de securitate afgane şi internaţionale, care se confruntă cu insurecţia talibană, au reacţionat săptămâna aceasta forţele americane.

Controlul asupra celei mai mari părţi a Închisorii Bagram, cunoscută şi sub numele de "Guantanamo din Orient", a fost predat autorităţilor afgane de către Statele Unite în martie 2013, într-o ceremonie la care a fost prezent preşedintele afgan Hamid Karzai, care a prezentat evenimentul ca pe un simbol al eforturilor ţării în vederea redobândirii suveranităţii naţionale.

Statele Unite deţin în continuare controlul asupra unei părţi a închisorii, în care sunt încarceraţi presupuşi combatanţi care nu sunt afgani, în special pakistanezi. Mediafax.rio

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1158 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007092 (s)