Pe 2 decembrie 1993, don Pablo Escobar, cel mai căutat narcotraficant din istorie, este arătat, mort, omenirii. Un glonț îi străpunsese dinții, altul, piciorul stâng. La al treilea apare discuția. A fost găsit în cap, stabilindu-se că i-a provocat decesul, instantaneu. Se zice că ar fi fost opera agenților. Familia contraatacă: ”Țarul cocainei s-a sinucis”. În ultima convorbire telefonică anunțase că numeni nu-l va prinde respirând

Pablo Emilio Escobar Gaviria.

Țarul cocainei. Regele de la Medellin. Patronul. Cel mai căutat narcotraficant din istorie.

Anii ’80. Drogurile cuceresc Planeta. Columbia devine, ușor-ușor, centrul Universului, locul de unde narcotraficanții dau ora exactă. Aici domnește don Pablo, un tip ce avea să adune o avere estimată la 25 de miliarde de dolari. Antioquia e o provincie săracă, dar patronul are grijă de ea. În cartierul natal, La Paz, construiește terenuri de fotbal pentru cei mici, locuințe pentru cei mari. Lumea-l iubește, ajunge parlamentar. În 1983, Congresul decide să-i ridice imunitatea, pentru a-i putea controla activitățile cel puțin ”dubioase”. Rodrigo Lara Bonill, Ministrul Justiției, este cel mai aprig acuzator. Plătește cu viața, pe 30 aprilie 1984 fiind asasinat. Începe deceniul ”narcoterorismului”. În 1989, Escobar detonează o jumătate de kilogram de dinamită în edificiul Departamentului Administrativ al Securității. 70 de morți. Aruncă în aer un avion plin cu oameni nevinovați, crezând că în el zbura Cesar Gaviria, candidat la președinția Columbiei. Alți 110 morți.

Băiat de comitet la începuturile sale, don Pablo sponsoriza fotbalul juvenil de la el din urbe

Autoritățile locale nu fac față. Cer sprijinul SUA, care trimite agenții DEA. Se ajunge la un compromis: pentru a nu fi extrădat pe pământ american, Escobar acceptă să intre în pușcărie, termen ce definea o clădire construită și administrată de el!!!

Acordul se materializează pe 19 iunie 1991. Don Pablo se bagă, oficial, în ”Catedrală”, o închisoare cu camere de lux, sală de fitness, teren de fotbal și mai multe saloane pentru jocuri de societate. Dar Guvernul nu stă cu mâinile în sân. Vrea să-l transfere într-o pușcărie de stat. Președintele Cesar Gaviria (da, cel care scăpase din atentat) intenționează să pună capăt acestui teatru grotesc. Îi trimite pe Eduardo Mendoza, viceministrul Justiției, și pe colonelul Hernando Nabvas Rubio, șeful penitenciarelor, în zonă. Escobar îi ia prizonieri. Pe 21 iulie 1992 fuge, trecând printr-un perete fals. Este momentul în care se declanșează urmărirea sa. Una generală. Se pune o recompensă pe capul său: 5.000.000 de dolari. Cei din Medellin nu sunt, însă, interesați să-și omoare liderul. Din contră, acceptă ofertele sale: 10.000 $ pentru cine asasinează un polițist, 33.000 $ pentru capul colonelului Martinez, șeful unității care-l caută, 300.000 pentru fiecare agent DEA mort. Rezultatul? 65 de oameni ai legii sunt omorâți!

Fuge non stop. trebuie să se ascundă. ”Zile întregi trăiam în foame, deși eram înconjurați de milioane de dolari”, avea să spună, peste ani, Sebastian Marroquin, fiul cel mare. Autoritățile calcă și ele accelerația: omoară 100 de narcotraficanți și 10 capi militari ai Cartelului. Replica lui Escobar: 250 de bombe explodează în toată țara. ”În acea vreme, tatăl meu dădea numai exemple din Salvatore Toto Riina, capul mafiei italiene, adept al mașinilor-capcană”, avea să declare același Marroquin. Pe 30 ianuarie 1993 Escobar e nervos. Detonează un Renault 9 cu 100 de kilograme de dinamită fix lângă Casa de Narino, sediul Președinției Columbiene. Explozia lasă un crater de 1,95 metri diametru și 95 de centimetri adâncime.

Grupul de Căutare îl localizează după șase convorbiri cu fiul său. Șeful securității sale e mort, devine irascibil, incontrolabil, comite greșeală după greșeală. Pe 1 decembrie 1993 adună 44 de ani. E aproape singur. Nu-i așa că-i ciudat să stai ”cuc” cu 25 de miliarde de dolari lângă tine? A doua zi, 500 de polițiști îl înconjoară în Centrul comercial ”Obelisco”. Cel mai fidel om al său, Alvaro de Jesus Agudelo, ”Limon”, îl protejează cu o mitralieră. Este doborât.

Escobar primește trei gloanțe, pe acoperișul unei case. Primul, de la un agent care ”acoperea” ieșirea din spate. Conform medicilor legiști, acesta îi intră între dinții 35 și 36. Cade. Un altul, în mușchiul piciorul stâng, îl impiedică să se ridice. La al treilea, cel care avea să-l ucidă, străpungându-i capul, apar semnele de întrebare. Unii spun că un membru al Grupului de Captură, Hugo Aguilar, l-a împușcat de la mică distanță, cu sânge rece, lucru negat vehement. Familia vorbește numai despre o sinucidere: ”În căcatul ăsta de viață nimeni nu mă va prinde viu”, este auzit Escobar în ultima discuție telefonică. DEA nu intervine, pentru că are ordin să nu intervină. Este o chestiune de orgoliu columbian. Cu toate acestea, Jack Steve, un agent american, apare lângă cadavrul său, lansându-se ipoteza că un lunetist ”Delta Force” l-ar fi luat în vizor. ”Imaginea e trasă la 15 minute de la moarte sa”, vine explicația. Peste ani, șeful paramilitar Diego Murillo Dejarano, alias ”Don Berna”, afirma că fratele lui Escobar, Rodolfo, poreclit ”Sămânță”, l-ar fi ”sinucis”, pentru a nu cădea viu în mâinile autorităților.

În momentul morții sale, ”Țarul cocainei” avea un tricou albastru, simplu, și blugi îndoiți la tiv. Fără pantofi în picioare. Lângă el s-a găsit un pistol. Niciunul dintre cei care s-au pozat cu cadavrul – trofeul lor căutat de ani de zile – nu a avut timp să-i acopere trupul. De unde se vede că și miturile sângerează și au burtă de bere.