News Flash:

Australia SUSPENDA din nou cautarile privind zborul MH370, din cauza conditiilor meteorologice

27 Martie 2014
437 Vizualizari | 0 Comentarii
Căutările unor fragmente ale avionului care efectua zborul MH370 în sudul Oceanului Indian, unde s-a prăbuşit pe 8 martie, au fost suspendate joi, pentru a doua oară săptămâna aceasta, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a anunţat Australia, care conduce operaţiunile. "Toate avioanele revin la Perth (unul dintre cele mai importante oraşe de pe coasta de vest a Australiei), iar navele părăsesc zona de căutare", a anunţat Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA).

Şase avioane militare australiene, chineze, japoneze şi americane se aflau în misiune, împreună cu alte cinci avioane civile, scrutând zonele de căutare, la câteva mii de kilometri sud-vest depărtare de Perth.


De asemenea, cinci nave au fost chemate din zonă.  Malaysia a anunţat miercuri că imagini înregistrate de către un satelit Airbus Defence and Space relevă prezenţa a 122 de obiecte care pleteau într-un perimetru de 400 kilometri pătraţi, în sudul Oceanului Indian, în zona de căutare stabilită de ţările angajate.


În imagini înregistrate prin satelit, comunicate anterior de către Australia, China şi Franţa, apăreau de asemenea obiecte care pluteau în această zonă,, unele cu o lungime de mai mulţi metri.


Deoarece nu au putut să fie recuperate şi identificate, este imposibil să se spună dacă aceste obiecte sunt fragmente din avionul de tip Beoing 777, care a dispărut pe 8 martie cu 239 de persoane la bord, în timp ce efectua o legătură Kuala Lumpur-Beijing. Mediafax.ro


malaysia airbus defence kuala lumpur-beijing
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1094 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010602 (s)