News Flash:

Au dat-o la pace. Medicii de familie din Timis au ajuns la un acord cu Ministerul Sanatatii si CAS

23 Martie 2015
376 Vizualizari | 0 Comentarii
Societatea Medicilor de Familie Timis, presedinte dr. Claudia Iftode, a informat ca in urma intalnirii dintre reprezentantii Societatea Nationala de Medicina Familiei, Ministerului Sanatii si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, din 17 martie, situatia tensionata s-a deblocat.

De aceea, SNMF multumeste Ministrului Sanatatii si deputatilor din Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor pentru sprijinul acordat in deblocarea situatiei privitoare la modificarea Contractului-cadru. Acest sprijin a dus la acordul verbal al CNAS in cursul intalnirii din 17 martie a.c. de a renunta la propunerile de modificare, respectiv punctele 80, 85-89 si 92 din proiectul de HG afisat pe site-ul CNAS in data de 26 februarie 2015. Fara sprijinul mentionat, pastrarea modificarilor propuse de CNAS ar fi facut posibila destructurarea retelei nationale actuale de asistenta medicala primara, ce ar fi adus atingeri grave starii de sanatate a cetatenilor Romaniei, in special a pacientilor din mediul rural.

Reteaua nationala a cabinetelor de medicina familiei, desi grav subfinantata, asa cum au observat toate rapoartele nationale si internationale si chiar oficialitatile romane, functioneaza si asigura serviciile medicale de care au nevoie toti cetatenii Romaniei, pe tot cuprinsul tarii. Reglementarile in vigoare, pe care CNAS a dorit sa le schimbe in acest an, sunt cele care asigura de 16 ani repartitia geografica echilibrata, accesul echitabil la medicii de familie ai pacientilor si utilizarea corecta a fondurilor destinate asistentei medicale primare, atat in mediul rural cat si in cel urban, scrie ziuadevest.ro.

De asemenea, propunerile nu ar fi venit in sprijinul medicilor tineri, cum au aratat si interventiile din dezbaterea publica de luni de la Ministerul Sanatatii, dar si argumentele aduse in documentatia inregistrata de Colegiul Medicilor din Romania, Societatea Nationala de Medicina Familiei si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie. 

SNMF apreciaza conduita Casei Nationale de Asigurari de Sanatate din cursul zilei de marti, 17 martie a.c. in ceea ce priveste discutiile fructuoase in care ratiunea, argumentele si dialogul au triumfat in beneficiul pacientilor. Decizia luata la finalul discutiilor este de pastrare a reglementarilor referitoare la numarul minim de asigurati inscrisi necesari pentru intrarea in contract cu casa de asigurari, pastrarea modului de calcul al numarului necesar de medici de familie raportat la populatia dintr-un areal si a comisiilor mixte care analizeaza situatiile particulare, in forma actuala. De asemenea, s-a decis pastrarea procentului de plata 50% per capita - 50% per servicii.

cnas
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0829 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017551 (s)