News Flash:

ATENTIE! GREVA pilotilor Tarom continua si astazi. Zborurile ar putea fi intarziate sau anulate

16 Septembrie 2014
1214 Vizualizari | 0 Comentarii
Protestul unor piloti si insotitori de bord continua marti, compania Tarom anuntand ca, din cauza lipsei de personal navigant, este posibil ca unele zboruri pe curse interne si externe sa aiba intarzieri sau chiar sa fie anulate.
"Desi in acest moment nu exista zboruri anulate, Compania Tarom anunta astazi, 16.09.2014, intarzieri si posibile anulari ale zborurile pe curse interne si externe. TAROM se confrunta cu o lipsa de personal navigant apt de zbor (piloti si insotitori de bord). Continua si astazi intalnirile dintre reprezentantii conducerii companiei si cei ai personalului navigant pentru deblocarea situatiei" , se arata intr-un comunicat de presa al companiei, transmis agentiei MEDIAFAX.
Pasagerii curselor Tarom care vor avea intarzieri sau vor fi anulate vor primi asistenta, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor. Pasagerii pot solicita informatii prin agentiile companiei sau prin call center, de luni pana vineri, intre orele 08.00-20.00 si sambata, intre orele 09.00 si 14.00, la numerele de telefon 9361 (valabil pentru apeluri din Bucuresti), 021.204.64.64, 021.303.44.00 sau 021.303.44.44.
"Compania TAROM regreta situatia creata si depune toate eforturile pentru desfasurarea normala a zborurilor", se mai arata in comunicatul citat.
Luni, sapte curse Tarom, intre care doua externe, au fost anulate, iar alte doua au avut intarzieri, in urma unui protest spontan al unor piloti si copiloti.
"Aceste neregularitati ale zborurilor au aparut din cauza unor actiuni spontane ale echipajelor Tarom (piloti si copiloti). Momentan, compania nu a primit o informare oficiala din partea acestor echipaje", arata compania, intr-un comunicat de presa.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a solicitat conducerii si sindicatelor Tarom sa inceapa negocierile si sa gaseasca rapid solutii pentru ca activitatea operatorului aerian sa revina la normal.
"In urma actiunilor unor piloti ai Companiei Nationale de Transporturi Aeriene Romane Tarom ce au dus la anularea mai multor zboruri Tarom, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a solicitat conducerii companiei, ce este sub autoritatea Ministerului Transporturilor, sa ia masurile ce se impun pentru deblocarea acestei situatii. Ministrul Transporturilor face apel atat la conducerea companiei, cat si la sindicatele din Tarom ca pana cel tarziu la sfarsitul acestei zile (luni, n.r.) sa se aseze la masa negocierilor si sa gaseasca rapid solutii, astfel incat activitatea Companiei Nationale de Transporturi Aeriene Romane sa revina la normal", se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor a solicitat celor doua parti implicate sa urgenteze procedura de negociere pentru ca pasagerii sa nu aiba de suferit si a atras atentia ca "solutiile se pot gasi doar intr-un cadru institutional adecvat, nu de pe pozitii de forta", potrivit sursei citate.
Ioan Rus a convocat marti, la sediul institutiei, conducerea si sindicatele din Tarom, in vederea deblocarii situatiei care a dus la intarzierea sau anularea mai multor zboruri. Mediafax.ro

compania tarom ministerului transporturilor ioan rus
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1753 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004602 (s)