News Flash:

Asistenta maternala condamnata la 14 ani inchisoare pentru maltratarea a doi copii

12 Iunie 2014
1696 Vizualizari | 0 Comentarii
Fanica Gradinaru, o fosta asistenta maternala din judetul Ilfov, a fost condamnata definitiv de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie la 14 ani si 10 luni de inchisoare, pentru tentativa la omor calificat si deosebit de grav, rele tratamente aplicate minorului si uz de fals, ea fiind acuzata ca a maltratat doi copii pe care ii avea in grija.
Din aceasta pedeapsa se va scadea perioada in care asistenta s-a aflat in arest preventiv — 5 octombrie 2011 — 11 iunie 2014.
In acelasi dosar au fost condamnati Mitica Gradinaru (sotul asistentei) — 3 ani inchisoare, Marinela Constantin (asistenta sociala) — 3 ani cu suspendare, Ana Moise (asistenta sociala) — 2 ani cu suspendare, Viorica Pandele (asistenta sociala) — 3 ani cu suspendare, Maria Popescu (psiholog) — 3 ani cu suspendare, iar medicul de familie Ana Cristina Mitisor trebuie sa plateasca o amenda penala de 5.000 lei.
Instanta suprema a mentinut decizia Curtii de Apel Bucuresti din noiembrie 2013 prin care inculpatii trebuie sa plateasca in solidar cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Ilfov suma de 100.000 de euro catre partea civila Pavel Cerasela Andreea si 25.000 euro catre partea civila Manole Marian, reprezentand daune morale.
Judecatorii au mai dispus inlaturarea sechestrului asigurator aplicat asupra bunurilor mobile si imobile apartinand Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ilfov.
Decizia este definitiva.
Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in perioada octombrie 2007 — 11 decembrie 2009, asistenta maternala Fanica Gradinaru a exercitat acte de violenta si cruzimi asupra a doi minori, cu varste de 4 si 8 ani: i-a bagat cu capul in vasul de toaleta, tragand apa, i-a lovit cu capul de diferite obiecte, i-a scufundat in cada, tinandu-le capul sub apa, i-a expus noaptea la temperaturi scazute, tinandu-i dezbracati afara.
De asemenea, pe unul dintre copii l-a lovit pe tot corpul cu o bata de lemn, l-a oparit, l-a taiat la buze si la bratul stang, leziuni pe care le-a tratat intr-un mod superficial, provocand infectarea acestora.
Procurorii o mai acuza pe asistenta ca nu i-a alimentat corespunzator pe copii, i-a obligat sa raspunda la un alt nume si sa relateze aspecte nereale privind vatamarile suferite si a depus acte false la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ilfov pentru a justifica absenta unuia dintre copii de la gradinita.
Practic, asistenta a pus in pericol viata celor doi minori si le-a afectat dezvoltarea fizica, intelectuala si morala.
Pe de alta parte, asistentele sociale Marinela Constantin, Ana Moise si Viorica Pandele, incadrate la DGASPC Ilfov, au intocmit rapoartele de vizita si de evaluare false, consemnand in mod nereal ca au vizitat amandoi copiii la domiciliul asistentei maternale si ca starea de sanatate a acestora era buna, rapoartele fiind intocmite fara a vedea minorii.
Totodata, Maria Popescu, psiholog in cadrul DGASPC Ilfov, nu si-a indeplinit in mod corespunzator atributiile de serviciu privind evaluarea psihologica a copiilor si a asistentei Fanica Gradinaru.
Procurorii arata ca in octombrie 2011, profitand de rolul sau de psiholog, de tehnicile de manipulare pe care le cunostea si de faptul ca datorita atributiilor sale a intrat in contact cu minorii, Maria Popescu l-a intimidat pe unul dintre copii, pentru ca acesta sa declare in fata angajatilor de la DGASPC Ilfov ca nu au fost supusi la acte de violenta si cruzimi, oferind astfel un ajutor asistentei maternale prin ingreunarea exercitarii urmaririi penale.
Medicul de familie Ana Cristina Mitisor este acuzata de procurori ca a facut mentiuni necorespunzatoare adevarului in scrisorile medicale adresate DGASPC Ilfov si inregistrate la aceasta institutie, referitoare la examinarea minorei si lipsa semnelor de rele tratamente.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1334 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007574 (s)