News Flash:

Armata organizează astazi ceremonii de comemorare pentru militarii romani care si-au pierdut viata in Afganistan

9 Mai 2016
166 Vizualizari | 0 Comentarii
militar mort
Luni, la ora 8.00, in toate unitatile militare din tara si in cele dislocate in afara teritoriului national vor fi organizate ceremonii militare si religioase de comemorare pentru cei doi militari romani care si-au pierdut viata in Afganistan, informeaza Ministerul Apararii Nationale.


Plutonierul Iulian Dumitrescu si sergentul Adrian Vizireanu si-au pierdut viata in urma ranilor suferite, al treilea militar ranit fiind in afara pericolului.


"Conducerea ministerului isi exprima profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alaturi de familiile greu incercate si se informeaza in permanenta despre evolutia starii de sanatate a militarului ranit", se arata intr-un comunicat MApN.


MApN a transmis, duminica, primele constatari in cazul mortii celor doi militari romani in Afganistan si ranirea celui de-al treilea, confimand informatiile misiunii NATO ca romanii au fost ucisi de afgani imbracati in uniforma fortelor de securitate afgane, in timp ce ii instruiau pe politistii afgani.


"Militarii romani ii instruiau, intr-o baza de pregatire din apropierea localitatii Kandahar, pe politistii afgani, cand s-a deschis focul asupra lor de catre persoane purtand uniforma fortelor de securitate afgane. Militarii romani au actionat conform procedurilor din teatrul de operatii: au ripostat cu foc, ucigandu-i pe agresori si au asigurat zona", a mentionat Ministerul Apararii Nationale.


In schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari romani au fost raniti. Dupa primirea primului ajutor, ranitii au fost evacuati la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat.


Al treilea militar a fost evacuat la un spital militar american din Germania si se afla in stare stabila.


Potrivit MApN, investigatia continua, impreuna cu reprezentanti ai fortelor aliate. "La nivelul Statului Major General au fost stabilite masuri pentru cresterea gradului de securitate al militarilor nostri in cadrul misiunilor comune de instruire si repatrierea cu onoruri militare a militarilor cazuti la datorie", se mai arata in comunicatul citat.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0892 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021059 (s)

loading...