News Flash:

ARHIVA SIPA contine informatii despre DOI FOSTI PRIM-MINISTRI si UN PRESEDINTE, UN FOST MINISTRU AL JUSTITIEI, zeci de magistrati

19 Mai 2017
917 Vizualizari | 0 Comentarii
arhiva
30 la suta din informatiile adunate de SIPA priveau infractiuni de criminalitate organizata, coruptie sau infractiuni impotriva sigurantei nationale, informeaza evz.ro. Ele vizau judecatori, procurori, politisti, politicieni, ziaristi. Acest lucru a fost precizat ofi cial inca de acum 10 ani, nu este o noutate.  Noutatea apare ca in urma cu o saptamana am aflat despre existenta unui Raport ofi cial al Ministerului Justitiei care scotea in evidenta modul halucinant in care au fost manipulate documentele din ARHIVA SIPA in perioada Monicai Macovei. Mai interesant era faptul ca acest scandal a fost ingropat prin secretizarea raportului.


Care este miza redeschiderii acestui scandal legat de ARHIVA SIPA, se intreaba diversi deontologi? Intrucat miza afl arii adevarului nu-i satisface mai ales pe cei care ar trebui sa apere independenta Justitiei, o sa vorbesc astazi despre continutul acestei arhive. Potrivit unor marturii ale unor surse din Ministerul Justitiei si SIPA, in aceasta arhiva, la momentul preluarii de catre Monica Macovei, se gaseau note informative care vizau nu numai judecatori si procurori, ci si oameni politici importanti.


Potrivit acestor surse, vorbim despre numele unui ex-presedinte al Romaniei, a doi fosti prim-ministri, cel putin a unui fost minsitru al Justitiei, nume pe care nu le voi da publicitatii pentru a nu deturna dezbaterea publica legata de desecretizarea Raportului Comisiei Chiuariu-Predoiu din perioada 2007 - 2008. Este o dezbatere fi erbinte pentru ca vorbim despre un raport ce contine acuzatii extrem de grave la adresa modului in care Monica Macovei si echipa desemnata de ea, respectiv Cristi Danilet si Paul Dumitriu, sa inventarieze arhiva SIPA si sa stabileasca unde se duc documentele secrete, la Arhivele Nationale sau la SRI, in functie de gradul de importanta si valoarea informativa.


"Cel mai grav este faptul ca aceste informatii se pot folosi si acum, evident in mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectiva, inainte sa se sigileze arhiva ca domnul Ponta este santajabil cu ajutorul informatiile care se gasesc acolo”, a declarat in urma cu doua zile judecatoarea Dana Girbovan, presedinta UNJR.


Este semnificativ ca Monica Macovei avea asemenea date ca urmare a accesului in ARHIVA SIPA.


Daca a aflat ca Victor Ponta putea fi santajat cu acele date, de ce nu este de acord sa vedem cum s-a intrat in arhiva, cum si cine a copiat documente clasificate?


O atitudine cel putin ciudata…


Intrucat am constat ca Monica Macovei si unul din membrii Comisie Macovei, Cristi Danilet, sustin cu tarie ca aceste documente nu trebuie desecretizate, voi reveni asupra lucrurilor grave cuprinse in acest raport, cu precizarea ca mentiunile sunt aproximative. Membrii Comisiei de inventariere desemnata de Monica Macovei (ministrul al Justitiei in perioada 29.12.2004 – 5.04.2007) au ridicat documente din arhiva operativa a SIPA.


Asa cum am afirmat si in materialul anterior, in Raportul Chiuariu-Predoiu din 2008 se spune ca membrii Comisiei desemnate au ridicat documente din arhiva operativa aflata in cadrul Serviciului de Informatii Clasificate din Ministerul Justitiei pe care le-au predat ministrului Justitiei Monica Macovei. Documentele erau din toate categoriile - Strict Secret de Importanta Deosebita, Secret de Serviciu, Secret - si nu au fost identificate dovezi ca aceste documente au fost restituite de membrii comisiei sau de catre Monica Macovei.


1 In incinta arhivei SIPA a fost gasit un xerox, care era activat cu cheie de acces, care avea la momentul plecarii echipei Macovei din Ministerul Justitiei peste 3.000 de pagini copiate. Potrivit raportului din 2008 acesta a fost folosit pentru executarea unor copii ale documentelor din arhiva SIPA. Informatia a fost confirmata public de catre Ingrid Mocanu, fost director al Directiei Juridice din MJ. Aparatul de copiere a fost sigilat de catre membrii Comisiei Chiuariu-Predoiu.


2 A fost dispusa rescrierea hard-disk-urilor ce contineau evidenta operativa a ARHIVEI SIPA, fiind distruse fara posibilitatea de recuperare. Nu a fost identificat nici un ordin scris al ministrului Monica Macovei sau vreo informare a CSAT fiind vorba de distrugerea unor date esentiale, cu caracter de secret de stat ale unui serviciu de informatii, reglementat prin lege.


3 Camerele video de supraveghere instalate de Rasirom (regie autonoma a SRI) la intrarea in arhiva nu au functionat luni de zile, neexistand nici o dovada video a modului in care s-a intrat si s-a iesit din ARHIVA SIPA.


Si aceasta afirmatie a mea a fost confirmata de un comunicat al SRI. Potrivit acestuia „In anul 2005, societatea RASIROM a avut un contract de instalare a unui subsistem de control al accesului din cadrul sistemului de protectie fizica a informatiilor clasificate pentru spatiile ocupate de Directia Generala de Protectie si Anticoruptie, integrarea sistemului fiind finalizata in decembrie 2005. In luna februarie 2007, RASIROM a semnat un contract de mentenanta cu Administratia Nationala a Penitenciarelor ce avea ca obiect mentenanta sistemului prin realizarea de revizii semestriale. Deoarece in primul semestru al anului 2007 nu a fost efectuata nicio inspectie, RASIROM a fost solicitat in luna septembrie realizarea unei interventii datorita unor defectiuni constatate de beneficiari la sistem, insa fara a rezulta data care aparusera acestea”. Adica SRI ne spune ca a instalat niste camere de supraveghere si control la ARHIVA SIPA, dar ele n-au functionat si ei nu stiu de cand. E cel putin ciudat ca o regie a SRI sa instaleze echipamente de supraveghere in 2005 si sa semneze contract de intretinere 2007, dar este clar ca ARHIVA SIPA a fost un paradis al dosarelor. Eu zic sa presupunem ca din februarie 2005 pana in septembrie 2007. Sursele citate vorbesc despre faptul ca nu exista nici macar un sistem de back-up, asa ca daca ar fi sa se refaca circuitul persoanelor care au intrat in aceasta arhiva ar trebui facute audieri de martori si eventual jurnalul de intrari de pe sistemul de cartela magnetica.

4 Nu au fost identificate nici procesele-verbale privind activitatea Comisiei Macovei, in dispretul oricaror norme legale privind accesul in cadrul unei arhive ce contine documente secrete de stat. Trebuie sa recunoasteti ca aceste afirmatii sunt extrem de grave, iar interesul publicului, nu numai al celor care fac obiectul documentelor cuprinse in ARHIVA SIPA, este legitim, iar nevoia de a afla adevarul este urgenta.


Ce continea ARHIVA SIPA


La momentul preluarii de catre Monica Macovei a arhivei SIPA ea continea date si informatii despre judecatori, procurori, politisti, angajati ai penitenciarelor, dar si POLITICIENI si ZIARISTI.


In ARHIVA SIPA se gaseau nu numai documentele din unitatea centrala, ci fusesera aduse si dosarele informative ale celor 7 unitati teritoriale. Ceea ce este extrem de important de inteles este faptul ca, potrivit normelor de lucru in SIPA, dosarele si notele informative erau compuse din doua categorii: cele care fusesera lucrate si care se gaseau in arhiva si cele care nu fusesera arhivate, aflate in mapele operative ale ofiterilor de informatii. Monica Macovei si Comisia numita de ea le-a avut la dispozitie pe toate!


Ca sa intelegem dimensiunea reala a acestui efort trebuie spus ca aceste informatii erau obtinute prin urmatoarele mijloace:


> inregistrarile ambientale din penitenciare, destul de reduse la aceea vreme, dar zonele importante, respectiv, arestul IGPR, arestul Politiei Capitalei, inchisoarea de la Jilava, cea de la Poarta Alba, Targsor si alte cateva, erau acoperite cu tehnica specifica denunturile celor aflati in penitenciare

> reteaua de informatori din sistemul penitenciar si lumea interlopa

> subofiterii din penitenciare


Reteaua de informatori a SIPA


In momentul de varf al existentei SIPA erau incadrati 150—160 de oameni, din care putem extrage doar 70-80 de ofiteri de informatii. Daca aplicam principiile de lucru intr-o retea informativa, rezulta ca reteaua de informatori era formata din 250-300 de persoane.


Numai ca valoarea informatiilor depasea cu mult numarul de oameni implicati, din 2001 - 2002 eforturile SIPA fiind concentrate pe documentarea clanurilor tiganesti, trafic de droguri, trafic de persoane, prostitutie, grupuri infractionale. Dar si CORUPTIA in randul JUDECATORILOR, PROCURORILOR. Din acest camp de interese au rezultat adesea si informatii valoroase despre POLITICIENI, OAMENI DE AFACERI si ZIARISTI.


Ca sa puteti avea o dimensiune a cantitatii de informatii transmise altor structuri de informatii va pot spune ca, potrivit unei declaratii a unui fost membru in conducerea SIPA in perioada 2002 - 2003, serviciul de informatii al Ministerului Justitiei a transmis catre UM 0215 (viitorul UM 0962) peste O MIE de NOTE INFORMATIVE. Toate erau pastrate in copie in ARHIVA SIPA si erau trecute succint si in computerele distruse de echipa Monicai Macovei. Trebuie precizat faptul ca SIPA trimitea note informative si la SRI, SIE sau MApN, in functie de subiectele care apareau in acestea. Un alt amanunt important este faptul ca erau trimise doar notele informative care erau verificate, nu toate, dar ca Monica Macovei le avea stranse pe toate, in arhiva operativa si cea normala.


In loc de concluzie


Disperarea aratata de Monica Macovei, Cristi Danilet, Andreea Pora, Alex Costache, Ionel Stoica si toti membrii acestui grup care incearca sa blocheze desecretizarea Raportului din 2008 al Comisiei Chiuariu - Predoiu are, in opinia mea, caracterul unui demers menit sa ingroape adevarul si sa se acopere raspunderea penala a celor care au facut aceste lucruri. Este ciudat ca aceasta grupare, care se proclama a fi aparatoarea independentei Justitiei, este linistita cu ideea ca dintr-o arhiva ce continea dosarele unor magistrati cu informatii compromitatoare au putut disparea documente, iar vinovatii nu trebuie aflati!


Mie imi suna a complicitate!


Cu atat mai mult cu cat acest Raport poate fi desecretizat in 30 de secunde fiind, asa cum s-a afirmat, doar un document cu caracter de Secret de Serviciu, care poate fi desecretizat de cel care a facut-o, respectiv Ministrul Justitiei. Vazand disperarea celor care incearca blocarea aflarii adevarului despre manipularea documentelor din ARHIVA SIPA in perioada Monicai Macovei, am lansat un apel public la desecretizarea acelui Raport din 2008. Mai mult, am afirmat ca cei care detin date despre el ar trebui sa iasa public, secretizarea unui asemenea act de control avand scopul blocarii aflarii adevarului si a stabilirii vinovatiilor reale. O dezbatere reala asupra lui nu se poate face decat in conditiile in care toti cei interesati au la dispozitie toate elementele continute in Raportul din 2008.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1121 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004769 (s)