News Flash:

Aradul ar putea ramane fara caldura!

12 Noiembrie 2017
994 Vizualizari | 0 Comentarii
caldura calorifer

Locuitorii municipiului Arad ar putea sa ramana, de saptamana viitoare, fara caldura in apartamente, din cauza datoriilor catre furnizori existand ''pericolul iminent'' al sistarii activitatii CET, a anuntat vineri directorul general al societatii, Daniel Doble. 

Potrivit acestuia, conducerea CET Arad si CET Hidrocarburi Arad solicita de urgenta sprijinul Guvernului.

''In urma unei sedinte a Consiliului de Administratie al societatii, desfasurata vineri, s-a reusit achizitionarea unei cantitati de gaze pentru a asigura functionarea la parametri redusi a CET Arad, pana luni inclusiv. Daca insa CET-ul nu va primi finantare imediata, de saptamana viitoare municipiul Arad ar putea sa ramana fara caldura si fara apa calda'', a declarat presei Doble. 

El a mai spus ca CET Arad a primit sprijin financiar din partea municipalitatii, ceea ce a permis furnizarea agentului termic. 

''Recent, am avut o serie de discutii cu parlamentari aradeni si cu reprezentanti ai Guvernului, discutii in cadrul carora am prezentat situatia grea in care ne aflam si pericolul iminent de a sista furnizarea caldurii si apei calde in Arad. In aceasta situatie, acum asteptam un sprijin concret si din partea Guvernului, sprijin care sa ajute CET-ul sa functioneze in continuare'', a precizat directorul general al CET Arad. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1402 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006451 (s)