News Flash:

Aproape 120 de ani de inchisoare pentru fostii vamesi si politisti, in dosarul Moravita II

30 Ianuarie 2014
1273 Vizualizari | 0 Comentarii
Curtea de Apel Timisoara a decis condamnarea a 28 de inculpati din lotul Moravita II la aproape 120 de ani de inchisoare si la plata unor despagubiri uriase catre stat, respectiv nu mai putin de 6,5 milioane de euro.
In ciuda severitatii cu care a evaluat apelurile declarate de politisti si vamesi, judecatorul Flavius Ionescu a dovedit o clementa maxima in cazul inculpatilor Dragacichi Sava si Radu Casian Zegrean, pe care i-a achitat de toate infractiunile, insa nu la fel de intelegator a fost cu mostenitorii defunctilor Stoian Velimir si Zahei Radu – decedati in timpul cercetarii judecatoresti -, pe care i-a obligat la despagubiri importante catre stat.
La finalul acestui proces complex, paradoxal, cei mai fericiti participanti la solutionarea cauzei s-au dovedit a fi avocatii din familia Pasca, care – fie obtinut achitari, fie pedepse cu suspendare pentru clientii cu bani reprezentati in instanta. Inainte de a prezenta cuantumul pedepselor pentru fiecare inculpat in parte, se cuvine sa mai precizam ca majoritatea pedepselor s-au situat intre 3 si 5 ani inchisoare, cu un varf de condamnare in cazul fostului vames Radu Griguta, care, daca in recurs se mentine aceeasi solutie, ar putea sta dupa gratii timp de 8 ani si jumatate.
Trimisi in judecata dupa desantul DNA la Vama Moravita din februarie 2011, cei 32 de lucratori vamali si politisti de frontiera judecati in acest dosar au fost acuzati de contrabanda, dare si luare de mita, dar si de aderare la un grup infractional organizat.
Asadar, Cristian Avadanei – 3 ani si 10 luni de inchisoare, Alin Dimitrie Baul – 3 ani si 6 luni de inchisoare, Marian Aurel Blaj – 3 ani de inchisoare, cu suspendare, Petru Boarches – 3 ani si 8 luni de inchisoare, Liviu Danut Butta – 6 ani si 6 luni de inchisoare, Daniel Claudiu Cancescu – 5 ani si 6 luni de inchisoare, Oliwer Cheveresan – 4 ani si 6 luni de inchisoare, Ciprian Cius – 3 ani si 6 luni de inchisoare, Miomir Dobrivoi Cizmas – 6 luni, cu suspendare, Dan Sava – 8 luni de inchisoare, pedeapsa contopita cu un rest de executat din alta condamnare, rezultand 988 de zile de inchisoare, Ioan Dobrea – 3 ani de inchisoare, Sava Dragacichi – achitat pentru toate infractiunile retinute in rechizitoriu de catre procurorii DNA, respectiv contrabanda calificata, luare de mita si aderare la un grup infractional organizat, Dumitru Lucian Duduman – 3 ani de inchisoare, Ioan Mihnea Fenesan – 5 ani si 6 luni de inchisoare, Ioan Galencu – 4 ani de inchisoare, Radu Horatiu Griguta – 8 ani si 6 luni de inchisoare, dar si plata catre stat a unor despagubiri de 3,41 milioane de lei, Violeta Jivoin – 3 an si 6 luni de inchisoare, Marius Ciprian Mates – 4 ani si 6 luni de inchisoare, Nicolae Mihalache – 5 ani si 6 luni de inchisoare, Anica Florica Nadaban – 3 ani si 8 luni de inchisoare, Mihail Claudiu Oprea – 5 ani de inchisoare, Corina Palimariu – 4 ani de inchisoare, Marius Horatiu Petruta – 8 ani de inchisoare, dar si plata unor despagubiri de 3,89 milioane de lei, Ion Rada – 6 ani de inchisoare, Claudia Rauti – 3 ani de inchisoare, Alexandru Victor Samoila – 4 ani de inchisoare, Sergiu Straut – 5 ani si sase luni de inchisoare, Adrian Sebastian Sverginski – 4 ani si 8 luni de inchisoare si plata unor despagubiri catre stat de 1,28 milioane de lei, Radu Casian Zegrean, achitat pentru infractiunile retinute in seama sa de anchetatori, respectiv contrabanda si aderare la un grup infractional organizat.
Tuturor celor 28 de condamnati li s-a aplicat si o pedepasa complementara, in sensul ca, dupa ispasirea pedepselor, timp de 5 ani nu vor putea profesa in meseriile de politist sau vames. De mentionat ca toti inculpatii, cu exceptia celor achitati, au declarat recurs, care se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Opiniatimisoarei.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1155 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005607 (s)