News Flash:

Angela Merkel: "Zona euro va analiza restructurarea datoriilor Greciei, cu conditia respectarii acordului"

20 Iulie 2015
1075 Vizualizari | 0 Comentarii
grecia in zona euro
Zona euro va analiza o restructurare limitata a datoriilor Greciei, daca Atena vor respecta termenii celui de-al treilea program de sustinere financiara, a declarat cancelarul german Angela Merkel, care a insistat ca apartenenta statului elen la euro exclude taierea directa a acestora.
Liderii zonei euro vor lua in considerare prelungirea maturitatilor si reducerea dobanzilor obligatiunilor elene numai dupa o prima evaluare a respectarii de catre Grecia a angajamentelor pentru mai multa austeritate si reformare a pietei muncii, "nu acum ci atunci", a spus liderul german, relateaza Bloomberg.
"Dorinta Greciei de a ramane in zona euro exlude un haircut clasic, respectiv stergerea a 30%-40% din datorii, intrucat incalca legislatia europeana", a afirmat Merkel intr-un interviu acordat duminica la televiziunea germana ARD.
Ea a adaugat ca ceea ce conteaza este rezultatul acestor negocieri care au durat atat de mult timp.
"Imaginati-va doar ca cu orice alta tara care are datorii mai mari ca ale Greciei, am intra intr-o situatie fara speranta", a spus Merkel.
Relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor a fost o optiune in negocierile Greciei cu liderii zonei euro inca din 2012.
Merkel a aparat si pozitia ministrului de Finante Wolfgang Schaeuble, care a propus in timpul negocierilor suspendarea din zona euro a Greciei pentru o perioada de cinci ani.
"Propunerea a avut rolul sa evite o situatie catastrofala”, a explicat cancelarul.
Merkel a minimizat pe de alta parte dezacordurile existente intre ea si Schaeuble, confirmate de ministrul de Finante cu o zi in urma.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005002 (s)