News Flash:

Amenintari cu cresterea tarifelor la marfa si pasageri, daca Guvernul nu elimina supraacciza

1 Februarie 2018
377 Vizualizari | 0 Comentarii
petrom

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) a solicitat joi Guvernului,sa elimine supraacciza la carburanti „pentru a proteja industria de transport si implicit populatia”, avertizand ca, in caz contrar, vor creste tarifele de transport atat la marfa, cat si la pasageri.
UNTRR atrage atentia ca firmele de transport rutier vor fi nevoite sa creasca tarifele de transport marfa cu 20%, cu efecte directe si imediate in preturile la raft ale produselor de stricta necesitate si similar tarifele de transport persoane, ca urmare a cresterii costurilor cu carburantul dupa majorarea accizei si a lipsei unei scheme de rambursare a acesteia”, se arata intr-un comunicat al Uniuunii Transportatorilor.

In prezent pretul motorinei este mai mare cu cel putin 1 leu/litru fata de luna august 2017, ultima luna inainte de majorarea accizei la carburanti. Fata de finalul lunii august 2017, pretul barilului de petrol a crescut cu 40%, de la 50 la 70 dolari/baril, iar moneda nationala s-a depreciat fata de euro cu 1,5% (preturile produselor finite obtinute din petrol se calculeaza in euro).

„La toate aceste cresteri se adauga si majorarea cu peste 21% a accizei la motorina, in 15 septembrie si 1 octombrie 2017, de la 1518,04 lei/1.000 litri la 1838,04 lei/1.000 litri, impactul accizei si TVA in pretul carburantului la pompa fiind in acest moment de 50%. Rata anuala a inflatiei a urcat in luna decembrie 2017 la 3,32%, in conditiile in care in luna august 2017, rata anuala a inflatiei a fost de numai 1,2%”, mentioneaza UNTRR.
Majorarea accizei la carburanti a avut ca impact, intre altele, scaderea consumului si migrarea alimentarilor cu combustibil de catre transportatorii romani care fac curse in Europa in alte state membre cum ar fi Ungaria si Austria, tari unde pretul la motorina este mai atractiv avand in vedere existenta unui sistem de recuperare a accizei si a TVA foarte bine reglementat de catre autoritatile acestor state. La acestea se adauga diminuarea vanzarilor de carburant pe teritoriul Romaniei, ca urmare a migrarii volumelor aprovizionate de catre transportatori din alte state care tranziteaza Romania si care prefera sa alimenteze acum in tarile vecine, Bulgaria si Ungaria, unde pretul carburantului este mai mic.

„Romania are in acest moment cea mai mare acciza la motorina dintre statele membre UE din regiune, respectiv 393,84 euro comparativ cu Bulgaria 330,3 EUR sau Ungaria 364,46 euro”, se mai arata in comunicat.

Potrivit UNTRR, transportatorii rutieri care lucreaza in Romania si nu pot alimenta in afara tarii „trebuie sa majoreze tarifele de transport imediat cu 20%, pentru a nu intra in faliment”.

Efectele majorarii accizei prin migrarea alimentarilor in tarile vecine si scaderea incasarilor din acciza in Romania se confirma prin scaderea volumelor vandute la pompa, in beneficiul Ungariei si Austriei care au cost mai mic pentru transportatori si conditii la procedurile fiscale net superioare.

„Prin comparatie, in Ungaria acciza e variabila, guvernul maghiar isi sacrifica veniturile la buget si reduce acciza atunci cand costul petrolului depaseste 50 dolari/baril. In Ungaria, desi pretul la pompa este mai mare decat in Romania, prin recuperarea TVA de 27% la 60 de zile, fara nicio zi intarziere, si a accizei suplimentare - intre 2 si 5,5 eurocenti per litru (la fiecare 6 luni in Ungaria aceste cifre pot varia intre 2 - 3,5 - 5,5 eurocenti per litru, la fel ca si valoarea accizei care este de 358 euro/1000 litri cand pretul barilului de petrol este peste 50 dolari si 390 euro cand pretul barilului de petrol este sub 50 dolari), costul final pentru transportatorii rutieri ramane mai scazut cu cel putin 5 eurocenti/litru de motorina decat in Romania”, explica reprezentantii transportatorilor.

UNTRR a solicitat in zilele de 5 septembrie, 5 octombrie si 16 noiembrie 2017, reluarea schemei de rambursare a accizei potrivit art. 7.2 al Directivei 96/2003, si desi sisteme similare functioneaza de ani de zile in Ungaria, Slovenia, Franta, Spania, Belgia sau Italia, fara ca rambursarea sa fie considerata ajutor de stat, in Romania schema nu s-a reluat nici ca ajutor de stat, nici in afara sferei de aplicare.

In prezent, 6 tari din UE restituie supraacciza la motorina transportatorilor rutieri: Ungaria – 0,02 euro/litru (Ungaria restituie acciza 0,02 -0,035 - 0,055 euro/litru, iar acciza este de 0,358 euro/litru cand pretul petrolului este peste 50 dolari/baril si 0,390 euro/litru cand pretul petrolului este 50 dolari/baril sau sub), Belgia – 0,177 euro/litru (acciza este de 0,508 euro/litru), Slovenia – 0,095 euro/litru (acciza este de 0,426 euro/litru), Franta – 0,11euro/litru pentru camioane si 0,15 euro/litru pentru autocare (acciza este de 0,531 euro/litru), Spania – intre 0,001 - 0,048 euro/litru in functie de regiune (acciza este de 0,331 euro/litru fiind incadrata ca ajutor de stat) iar in Italia – 0,21 euro/litru (acciza este de 0,617 euro/litru).

„Desi Guvernul Romaniei a promis ferm, prin persoana primului-ministru, adoptarea hotararii de reluare a schemei de rambursare, pana in acest moment masura a fost neglijata, ceea ce a generat efectele asupra carora UNTRR a atras atentia in repetate randuri, respectiv cresterea tarifelor de transport, a preturilor la produsele de stricta necesitate cu implicatii majore in scaderea nivelului de trai al populatiei, precum si migrarea alimentarilor in tarile vecine cu pierderea veniturilor incasate din accize la bugetul de stat al Romaniei. In aceste conditii in care e evident faptul ca este grav afectata competitivitatea transportatorilor rutieri romani, precum si incasarile din acciza la bugetul de stat, UNTRR solicita Guvernului sa reia imediat schema de rambursare a accizei suplimentare, iar in lipsa acesteia, sa se renunte definitiv la supraaciza la carburant”, se mai arata in comunicat.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 14.000 de membri - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.


guvernului untrr septembrie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1193 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019899 (s)