News Flash:

Ambulatoriul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara va fi reabilitat cu fonduri europene

8 August 2015
246 Vizualizari | 0 Comentarii
ambulatoriu urgente
Aproximativ 12 milioane de euro, majoritatea banilor provenind din fonduri europene, vor ajunge la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara pentru modernizarea ambulatoriului. Proiectul a fost aprobat in aceasta saptamana si urmeaza sa fie implementat in urmatoarele 11 luni.


Proiectul de modernizare a ambulatoriului Spitalului Judetean din Timisoara are o valoare totala de 56,3 milioane de lei, din care aproape 42 de milioane de lei reprezinta suma nerambursabila, restul banilor provenind de la Consiliul Judetean Timis.

Presedintele CJ Timis, Titu Bojin, a explicat ca, prin acest proiect, cinci locatii apartinand ambulatoriului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara vor fi modernizate, urmand sa fie dotate cu aparatura noua, scrie tion.ro.

„Este vorba despre un proiect pentru dotarea cu aparatura necesara, dar acest lucru nu inseamna ca nu ne mai intereseaza astfel de investitii, pentru ca in acest domeniu sunt mereu noutati, fiind in permanenta necesare dotari. (…) Eu am afirmat, desi am fost luat in bascalie de unii, cele aproximativ 12 milioane de euro ar fi valoarea unui spital de la A la Z. Putem spune ca e vorba de un spital mai mic, care poate fi introdus in Spitalul Judetean”, a declarat Bojin.

Prin acest proiect cofinantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, vor fi achizitionate 228 de echipamente performante, ce vor inlocui aparatura uzata cu care este dotat Spitalul Judetean din Timisoara la ora actuala. Oficialii CJ Timis spera ca, dupa implementarea acestui proiect, pacientii din Timis, dar si din vestul Romaniei, sa nu se mai indrepte spre spitalele private, sa scada costurile per pacient prin scaderea numarului de investigatii necesare pentru diagnosticare, dar si sa creasca gama de investigatii posibile in cadrul ambulatoriului.

„Este o investitie extraordinara de binevenita. (…) Este un proiect de peste 10 milioane de euro, o parte dintre ei sunt prevazuti pentru reabilitarea spatiilor medicale, iar cea mai mare parte se va folosi pentru dotare cu aparatura. Este vorba despre aparatura de ultima generatie, de inalta performanta care este necesare pentru functionarea celui mai mare spital din vestul tarii. Trebuie notata valoarea acestui proiect pentru ca Spitalul Judetean are in jur de 40.000 de internati pe an. Aceasta aparatura va duce sigur la cresterea calitatii sistemului medical, un angajament pe care mi l-am luat privind activitatea medicala din Timis”, a declarat si directorul Spitalului Judetean, Marius Craina.

Proiectul are o durata de implementare de 11 luni.

bojin
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1021 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020110 (s)

loading...