News Flash:

Ambulanta, despre Gyuri Pascu: La primul apel motivul a fost "atac de panica", la al doilea "coma"

29 Septembrie 2016
139 Vizualizari | 0 Comentarii
Ioan Gyuri Pascu1
La primul apel dat la ora 03:26 prin 112, in cazul artistului Ioan Gyuri Pascu, motivul invocat a fost "atacul de panica", in timp ce la al doilea apel, dat la 04:46, motivul solicitarii a fost "cianoza, coma”, potrivit unui comunicat al Ambulantei Bucuresti-Ilfov.


"La ora 03:26, s-a primit o solicitare prin 112, motivul invocat fiind „atac de panica”, la care s-a deplasat un echipaj format din medic si ambulantier. La fata locului a fost consultat un pacient care acuza atacuri de panica si insomnie cu debut in urma cu mai multe zile; s-a masurat tensiunea arteriala, alura ventriculara, saturatia O2, toate acestea fiind in limite normale. Pacientul acuza dureri articulare la nivelul genunchiului, fiind in tratament prin fizioterapie. Domnul Pascu nu a comunicat medicului alte informatii privitoare la starea lui de sanatate", potrivit unui comunicat de presa al Ambulantei Bucuresti-Ilfov remis joi MEDIAFAX.


Astfel, primul medic care l-a consultat pe artistul Ioan Gyuri Pascu a stabilit diagnosticul de atac de panica si insomnie si i-a administrat tratament cu diazepam.


"Ulterior la orele 04:46 a fost inregistrat un nou apel pentru acelasi pacient, motivul solicitarii fiind, de aceasta data, «cianoza, coma». Primul echipaj care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a si inceput manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensiva de la SMURD si un echipaj de tip C2 de la SABIF. In conformitate cu procedurile existente, fortele de interventie fiind suficiente la caz , ambulanta de la SABIF a fost declarata disponibila la locul solicitarii. Pentru analiza unei eventuale raspunderi disciplinare a fost declansata inca din data de 26.09.2016, procedura stabilita prin Codul Muncii si RI (regulament intern), prin convocarea comisiei de disciplina, in scopul audierii echipajului care a intervenit la caz", potrivit documentului citat.


In situatia in care comisia de disciplina va gasi aspecte care pot constitui abateri de la normele profesionale, de etica si deontologie medicala, va fi sesizat Colegiul Medicilor din Romania, anunta Ambulanta. Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti s-a autosesizat deja in acest caz.


Pe de alta parte, Ministerul Sanatatii a precizat, dupa verificarile Corpului de Control al ministrului Sanatatii, al Departamentului pentru Situatii de Urgenta si al Directiei de Sanatate Publica la Ambulanta Bucuresti, ca informatiile de pana acum arata o posibila abordare terapeutica superficiala.


"Echipa de control a analizat modul in care a fost repartizat acest caz, a analizat fisa de urgenta prespitaliceasca si a discutat cu medicul care a fost la consultatie, pentru a avea o imagine clara asupra modului in care s-a intervenit. Echipa de control va elabora un raport pe care il va inainta ministrului Sanatatii si sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta. Informatiile de pana acum denota o posibila abordare terapeutica superficiala. Urmare a acestui lucru si dupa analizarea tuturor documentelor si procedurilor, Ministerul Sanatatii va sesiza Colegiul Medicilor din Romania, care are atributii in a se pronunta asupra unor potentiale culpe medicale", se arata intr-o informare a Ministerului Sanatatii remisa miercuri MEDIAFAX.


Actorul si cantaretul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, luni dimineata, la varsta de 55 de ani, in urma unui infarct.

bucuresti-ilfov
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016342 (s)