News Flash:

Adolescenta de 15 ani din Arad, cu tumora gigant, operata cu succes la Spitalul Judetean Satu Mare

7 Mai 2014
933 Vizualizari | 0 Comentarii
O adolescenta de 15 ani din judetul Arad cu o tumora gigant a fost operata cu succes de o echipa de medici voluntari condusi de conf. dr. Galajda Zoltan, la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare, cazul fiind refuzat de mai multe clinici.


Tumora fetei ocupa practic abdomenul (retroperitoneul), bazinul si a patruns si in coloana vertebrala prin vasele care iriga maduva spinarii


Cazul pacientei din Lipova, judetul Arad, a fost prezentat marti, intr-o conferinta de presa, de coordonatorul echipei de medici, dr. Galajda Zoltan, acesta aratand ca a fost vorba de o interventie dificila ce a durat cinci ore.


'Este caz unic prin antecedentele fetei, prin boala care progresa intr-o anumita directie, putea fi fatala si mutilanta, incercarile de a putea fi rezolvata in anumite centre si, de necesitate, a ramas ca solutie Satu Mare. Bineinteles, in lume exista rezolvare fie prin cateterism, fie prin chirurgie, insa cazul cum a fost rezolvat de noi aici la Satu Mare va fi publicat in literatura de specialitate pentru ca este oglinda unei rezolvari multidisciplinare si anume: diagnostic preoperator facut, care ne-a dat curaj in interventie, si interventia in sine care a decurs bine', a declarat Galajda.


Potrivit acestuia, tanara era in 'soc dureros', ajungand de mai multe ori la urgenta.


'Ceea ce este specific acestui caz este riscul prin patrunderea acestei tumori vasculare in coloana vertebrala, in canalul medular, comprimand maduva si nervii care emerg din maduva spinarii, producand o compresie, fata a ajuns de cateva ori in soc dureros la spitalul de pediatrie din Timisoara', a mai spus Galajda.


Mama tinerei a afirmat ca de-a lungul timpului a ajuns la foarte multi medici si a cheltuit foarte multi bani, dar pana la urma a meritat, copila fiind salvata.


'Am cheltuit aproape doua case, sa nu spun sume estimative, dar nu-mi pare rau. Aveam incredere in Dumnezeu ca totul va iesi bine pana la urma. Cineva trebuia sa fie cu ea tot timpul, pentru ca lesinand putea sa se loveasca, sa dea cu capul. Medicii din Arad si Timisoara ne-au dezamagit profund, spuneau ca fetita facea atac de panica, dar ea lesina din cauza problemelor de sanatate. Trebuiau sa faca investigatii sa vada ca sunt probleme de sanatate. O alta doctorita ne-a zis ca e perioada pubertatii si de aia lesina', a spus mama pacientei. 


Afland despre acest caz, medicii s-au oferit voluntari pentru a face parte din echipa operatorie, acestia platindu-si inclusiv biletele de avion pentru deplasarea la Satu Mare. Din echipa condusa de dr. Galajda Zoltan au mai facut parte dr. Cornea Alexandru de la Institutul CC Iliescu Fundeni (chirurg cardiovascular) si dr. Arhire Dorin, medic anestezist chirurgie cardiovasculara. AGERPRES

tumora fetei
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1365 (s) | 35 queries | Mysql time :0.026954 (s)

loading...