News Flash:

Admiterea in facultati: Clasamentul national al concurentei la universitatile de medicina si farmacie

22 Iulie 2014
491 Vizualizari | 0 Comentarii
Cea mai mare concurenta la admiterea in facultati din aceasta vara se inregistreaza, in Bucuresti, la Geografie, Limbi Straine si Cibernetica, in timp ce specializarea Tehnica Dentara este cea mai cautata, la nivel national, dintre cele de la universitatile de medicina.


Cel mai mare numar de aspiranti la statutul de student se inregistreaza, si anul acesta, in Capitala, unde sunt cele mai multe institutii de invatamant superior. Reprezentantii Universitatii Bucuresti spun, astfel, ca au inscrisi la admitere peste 20% din numarul absolventilor de liceu care au luat bacalaureatul anul acesta.


Avand ca reper numarul de inscrisi raportat la cel al locurilor fara taxa, concurenta cea mai mare din Capitala se inregistreaza la Universitatea Bucuresti, la Facultatea de Geografie - 8,66 candidati pe loc. La aceasta facultate, cele mai cautate specializari sunt Planificare teritoriala (11,27 candidati pe loc) si Hidrologie si Meteorologie (11,22 pe loc).


Tot la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine (concurenta globala de 7,58) are specializarea cu cea mai mare cautare: Limbi Moderne Aplicate, 85 de candidati pe loc.


Un top 10 al celor mai cautate facultati din Bucuresti arata astfel:


1. Geografie (Universitatea Bucuresti): 8,66 candidati pe loc


2. Limbi si Literaturi Straine (Universitatea Bucuresti): 7,58 pe loc


3. Cibernetica - Informatica economica (ASE Bucuresti): 7,47 pe loc


4. Administratie si Afaceri - Administrarea afacerilor (Universitatea Bucuresti): 6,69 pe loc


5. Cibernetica - Cibernetica economica (ASE Bucuresti): 6,56 pe loc


6. Inginerie Medicala (Universitatea Politehnica Bucuresti): 6,5 pe loc


7. Management (SNSPA): 5 pe loc


8. Biologie (Universitatea Bucuresti): 4,7 pe loc


9. Drept (Universitatea Bucuresti): 4,65 pe loc


10. Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor (Universitatea Politehnica Bucuresti): 4,6 pe loc


Tot la admiterea de anul acesta, candidatii par sa se fereasca de facultatile sau specializarile unde se studiaza intr-o limba straina, multe dintre acestea avand o concurenta de mai putin de un candidat pe loc. La Facultatea de Inginerie in Limbi Straine din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti, de pilda, concurenta este de 0,63 pe loc, in timp ce Academia de Studii Economice din Capitala are patru specializari ce nu au mare cautare: Marketing in limba engleza (0,77 pe loc), Contabilitate si informatica de gestiune in limba engleza (0,36 pe loc), Administrarea afacerilor in comert, turism, servicii, merceologie si managementul calitatii in limba engleza (0,34 pe loc) si Management in limba engleza (0,27 pe loc).


La universitatile de medicina, ramase printre putinele unde se intra exclusiv pe baza notelor la probele scrise de concurs, cea mai mare concurenta este la specializarea Tehnica Dentara, potrivit datelor centralizate din toata tara.


Clasamentul national al concurentei la universitatile de medicina si farmacie este urmatorul:



1. UMF Cluj, Facultatea de Medicina Dentara, specializarea Tehnica Dentara: 7 candidati pe loc



2. UMF Timisoara, Facultatea de Medicina Dentara, specializarea Tehnica Dentara: 6,92 pe loc


3. UMF Targu Mures, Facultatea de Medicina (in limba romana): 5,2 pe loc


4. UMF "Carol Davila" Bucuresti, Facultatea de Medicina: 4,5 concurenti pe loc


5. UMF Iasi, Facultatea de Medicina: 3,5 pe loc


tehnica dentara
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0949 (s) | 27 queries | Mysql time :0.024903 (s)

loading...