Am iubit-o atat de mult pe Ada, incat nici nu mi-am dat seama cum si cand i-am intrat sub papuc.
Probabil ca si acum as fi fost tot acolo, dar orgoliul meu de barbat, asa subtiat cum devenise el, nu m-a lasat sa ma transform chiar intr-o carpa de sters pe jos. Mi-am salvat onoarea in ultima clipa!
—… De parca tocmai s-a dat jos din jeep si m-a gasit pe mine in fata scarii, cu matura-n mana, nu alta!
— Chiar asa, tu! si la mine s-a uitat la fel alaltaieri, cand ne-am intalnit chiar aci, unde stam noi acu’! „Bonjur, Ada”, ii zic. Ea, nimica! „Biata de tine, asa tarziu vii de la lucru?”
Conversatia asta se purta la usa liftului. Normal ca prezenta mea a intrerupt-o brusc, fiindca era vorba de nevasta mea. Le-as fi ocolit pe cumetrele revoltate, dar nu era sa urc patru etaje pe scari, doar ca sa le crut de un moment jenant.
— Aaa, domnu’ inginer, ce bine… Trebuie sa va vorbim!
— Buna seara, doamna Toma! Spuneti, despre ce e vorba?
— Sotia dumneavoastra… incepe ea.
— … Se poarta inadmisibil cu noi! ii ia madam Iancu, mai indrazneata, vorba din gura. Ce i-am facut? Uitati, alaltaieri…
— Stiu, doamna, am auzit, ii raspund cat pot de calm. Va rog sa acceptati scuzele noastre si va promit ca am sa discut cu Ada, ii spun si ma reped in sus, pe scari.
M-ar fi amuzat sa-i spun adevarul, numai asa, ca s-o las paf. „Sa vezi ce patesc eu de la nevasta-mea, zi de zi! Ca sa nu mai spun ca, alaltaieri seara, a ajuns acasa la doispe jumate, nu la sapte, cum zici dumneata. De la serviciu, mi-a spus, dar asa sa fie?”
Pana am ajuns sus, in apartament, m-am tot intrebat de ce alergase Ada acasa la sapte seara. Mi-am amintit atunci ca ma sunase la birou, pe la cinci.
— Ce faci, pui? Muncesti?
— Da, trag tare, ca sa termin pana la opt. E meci la noua, vreau sa-l vad. Ia zi, ce e?
— Ce sa fie? Nimic, te-am sunat si eu asa, sunt in pauza de-o tigara…
— Tu cand ajungi acasa?
— Oho, cred ca apuci sa vezi o repriza in liniste! Am enorm de lucru!
Ma intrebasem, dupa ce-am inchis telefonul, ce era cu dragalasenia asta din partea ei. Fiindca nu mai era dragalasa de mult Ada a mea.
Alintata si mofturoasa fusese ea inca de la inceput. Culmea, asta m-a si atras la ea: faptul ca nu era usor de cucerit. 0 jumatate de an imi trebuise ca sa devenim, din „eu” si „ea”, „noi doi”. De atunci, ii intrasem sub papuc, convins ca situatia e viceversa. De cinci ani, de cand eram casatoriti, ma obisnuisem sa n-o contrazic, sa-i dau ultimul cuvant in toate cele, numai ca sa n-o supar.
Imi ceruse sa renunt la blugi, sa trec la sacou si diplomat, ca sa stie lumea ca suntem un cuplu respectabil! Floare la ureche! Sambata seara fara restaurant? Pai, pentru ce munceam? Ca tot n-aveam copii.
— Bine ca veni vorba, ii spuneam. Ce-ar fi sa facem un copil? Nu crezi ca e timpul?
— Dane, nu ma-ntelegi deloc. Eu iti cer sa ne distram si noi un pic, ca viata asta grea si monotona ma doboara, si tu ce-mi raspunzi? Hai sa ne-o facem si mai grea! stiu ca vrei un copil, si eu mi-l doresc la fel de mult. Dar, din clipa in care o sa-l avem, s-a zis cu distractiile! De aia vreau sa profitam acum!
— si cand crezi ca o sa fie clipa aia?
— La anul, iti promit!
Din acel „la anul” s-au facut doi ani si marea clipa intarzia, fireste, sa se iveasca. in schimb, Ada ma batuse tenace la cap sa cumpar o Skoda. si uite-asa, in loc sa-mi plimb copilul in carucior, o plimbam pe nevasta-mea cu noua noastra masina. 0 botezase Silver, fiindca era argintie.
Eu o conduceam pe Silver, iar Ada ma conducea pe mine. As minti insa sa spun ca viata mea alaturi de ea nu era pasionanta. N-aveam timp sa ma satur de nevasta-mea, caci era mereu alta, ba nebunatica, ba imbufnata, ba alintata. Ma straduiam sa-i sa-i intru in voie, ca sa fie topita dupa mine asa cum eram si eu dupa ea.
Ce strategie proasta adoptasem! Mi-am dat seama de asta abia cand Ada a inceput sa-mi arate o noua fateta a jucausei sale personalitati: cea de sotie artagoasa. I-am gasit, normal, o scuza: se angajase recent ca secretara, la o firma mixta, si nu era un job comod: avea pe cap o droaie de documente si situatii, iar cand venea cate-o delegatie de straini, lucru care se petrecea destul de des, se ocupa si de protocol.
Directorul o aprecia, asta se vedea din leafa ei frumusica, dar oboseala era oboseala, iar stresul te poate face din om, neom, imi ziceam in chip de consolare, dupa cate-o cearta iscata din nimic.
— Iubito, nu vrei sa facem o nebunie mica?
— Sss, fii cuminte! Lasa-ma sa dorm!
— Bine, da’ sunt cuminte de zece zile! N-o fi cam mult?
— Numai asta ai in cap? I-auzi, zece zile! Imi tii si evidenta! Daca nu-ti convine cum imi fac datoria de nevasta, ia-ti alta!
Ce era sa-i mai zic? 0 lasam sa doarma. in rest, in ultima vreme, reprosurile si remarcile intepate luau locul vorbelor dulci. Abia mai indrazneam sa deschid gura in ocaziile, tot mai rare, cand eram acasa amandoi in acelasi timp. invatasem sa aleg singur rufele si sa le spal la masina. Cumparam semipreparate de la supermarket si le pregateam pentru amandoi, chiar daca portia ei ramanea adesea neatinsa.
Ea, intr-o duminica, am facut curat in toata casa, sa-i fac Adei o bucurie cand avea sa se trezeasca. Venise pe la zece jumate sambata seara, franta de oboseala. Asta i se vedea pe chip, slabise de curgeau hainele de pe ea. Chiar in duminica aceea, am incercat sa stau de vorba cu ea.
— Ada, cat te mai hingheresc aia de la firma? Vor sa te-mbolnavesti? Maine ma duc sa stau de vorba cu directorul ala al tau. Asa nu se mai poate!
— Stai locului cuminte, Dane! a izbucnit ea. Vrei sa ma dea afara? iti prisosesc cumva cele trei mii de lei ale mele pe luna?
Ce-i drept, le simteam chiar lipsa, de o luna incoace. Dar cum era sa-i fac reprosuri ca arunca banii pe parfumuri si pantofi? Doar muncea pentru ei. Nicio clipa nu crezusem insa ca Ada m-ar minti. Si atunci? De ce nu-mi spusese ca alaltaieri trecuse pe acasa pe la sapte?
Mi-am turnat o votca mica si am asteptat-o sa vina, s-o iau la intrebari. Pe la zece seara, a sunat telefonul. Dar nu era ea, ci socrul meu, care mi-a spus, disperat, ca sotiei lui i se facuse rau si chemasera Salvarea.
— As vrea sa veniti si voi, Dane, ca tare sunt ingrijorat.
— Bine, tata-socrule! 0 anunt pe Ada si venim.
Am sunat la firma, dar nu mi-a raspuns nimeni. Mobilul Adei era inchis. infuriat, m-am suit in masina si-am gonit pana acolo. Portarul m-a oprit, reticent, la intrare.
— Pe cine cautati?
— Pe Ada Mihaileanu, sunt sotul ei. E o urgenta, trebuie sa-i vorbesc!
— imi pare rau, dar nu mai e nimeni in firma. Doamna a plecat demult…
— si nu stiti unde s-a dus?
— De unde sa stiu eu unde pleaca domnul director? Doar nu-mi da mie raportu’!
— Nu ma intereseaza unde-a plecat directorul, omule! De sotia mea te intreb!
— Au plecat impreuna… a bolborosit portarul, realizand gafa facuta.
Unde s-o mai caut? Am renuntat si m-am dus singur la socri. Medicul isi incheiase tocmai consultatia.
— Fiti fara grija, doamna, nu e inima, e o colica biliara. V-am facut un antispastic. Culcati-va si luati tabletele astea!
Am rasuflat usurat. Bine macar ca nu era ceva grav, caci pe biata soacra-mea o chinuia o cardiopatie ischemica.
— Unde e Ada? m-a intrebat ea, ingrijorata.
— La serviciu, nu s-a putut clinti de acolo. E o delegatie straina…
— La ora asta?
— Asa e la firmele particulare, mama-soacra, am linistit-o eu. Nu mai merge cu opt ore batute-n cuie, ca pe vremuri.
Pe urma, m-am dus acasa, ca un caine batut. M-am trantit intr-un fotoliu si am stat cu ochii pironiti pe perete, cu mintea goala.
Pe la unu, a venit. Franta, ca de obicei.
— Unde-ai fost?
— La serviciu, unde sa fiu?
— Minti!
— Ce face?
— M-ai auzit bine. Spune-mi doar unde ai fost, atat vreau de la tine.
M-a privit furioasa, pe urma si-a aprins o tigara.
— Ada, n-are rost sa-ti chinui mintea cu vreo explicatie logica, i-am zis, obosit. Nu te stresa peste masura, ca te-mbolnavesti si-o sa ai probleme cu domnul director!
Punct ochit, punct lovit!
— Directorul are un nume! il cheama Vlad si e barbat adevarat, nu pampalau, ca tine!
— Bine, Ada. Mai spune-mi doar un lucru: de ce-ai trecut pe furis pe-acasa alaltaieri, la sapte seara?
— P-asta o stii de la mahalagioaica aia de madam Toma, nu-i asa? m-a intrebat ea.
— Nu conteaza decat sa ne lamurim.
— Chiar vrei sa-ti spun pe sleau?
— Chiar vreau!
— Am fost… sa iau certificatul de casatorie! Vreau sa intentez divort, e bine?
— si nu se putea sa stam de vorba, civilizat?’
— Mi-era frica sa nu-mi faci o scena, sa nu te opui! Prea esti impleticit in fustele mele. Ma sufoci cu dragostea asta a ta!
Stiti la ce m-am gandit in momentul acela? Ca e bine, dom’le, sa ai cate-o vecina cu spirit de observatie. Altfel, habar n-ai cand si cum te-a parasit nevasta!