News Flash:

Actori, despre marele Radu Beligan: George Ivascu: Eram convinsi ca il vom sarbatori la cei 100 de ani

20 Iulie 2016
208 Vizualizari | 0 Comentarii
beligan
Actorul George Ivascu, directorul Teatrului Metropolis, a evocat intr-o declaratie pentru MEDIAFAX, personalitatea marelui actor si a omului de film Radu Beligan, care a murit, miercuri, la varsta de 97 de ani, la spitalul Elias din Bucuresti.


Lumea teatrului romanesc este in doliu dupa aflarea vestii ca actorul Radu Beligan s-a stins din viata, miercuri, 20 iulie, la varsta de 97 de ani, la Spitalul Elias din Bucuresti, in jurul orei 13.00.


Contactat de MEDIAFAX, George Ivascu, directorul teatrului Metropolis a declarat ca spera sa sarbatoreasca momentul implinirii a 100 de ani, dar si cea de-a 98-a reprezentatie a spectacolului "Lectia de violoncel", montat la Teatrul Metropolis, in cadrul unui spectacol-eveniment: "Domnia sa avea o vitalitate si o dorinta de a juca incat este surprinzator pentru noi toti pentru ca eram convinsi ca il vom sarbatori la cei 100 de ani. Dansul, care cu generozitate a taiat panglica impreuna cu mine a teatrului Metropolis devenind astfel si directorul onorific al Teatrului Metropolis, ajunsesem la performanta cu Lectia de violoncel la cea de-a 97-a reprezentatie si urma sa ii facem un spectacol-eveniment la cea de-a 98-a reprezentatie. Din pacate, lucrurile s-au oprit la cea de-a 97-a reprezentatie."


George Ivascu a vorbit si despre relatia sa apropiata cu marele actor exprimand ca:„L-am considerat intotdeauna un mare actor, un mare animator de teatru, a creat teatre, a propulsat actori, un mare om de teatru.”


Actorul Alexandru Arsinel a deplans moartea lui Radu Beligan, care s-a stins din viata, miercuri, la varsta de 97 de ani, la Spitalul Elias, declarand pentru MEDIAFAX ca este un moment de doliu pentru teatrul romanesc, un moment care trebuie cinstit si respectat.


Alexandru Arsinel a evocat intr-o succinta declaratie pentru MEDIAFAX personalitatea lui Radu Beligan exprimand ca marele actor roman l-a indrumat si i-a insuflat curaj in momentele in care "gandul de a abandona se abatea asupra noastra": "Nu au fost putine momentele in care tristetea ne bantuia si gandul de a abandona se abatea asupra noastra, dar maestrul Beligan a fost mereu acolo sa ne indrume si sa ne dea curajul sa mergem mai departe. N-am sa uit niciodata incurajarea pe care mi-a adus-o Radu Beligan", a declarat actorul.


Vorbind despre comemorarea acestui moment, Arsinel a punctat ca drumul teatrului romanesc trebuie sa continue: "E un moment de doliu pentru teatrul romanesc. E un moment pe care trebuie sa il simtim si sa il cinstim intr-un fel sau altul prin a nu abandona drumul. Dumnezeu sa il odihneasca!", a conchis actorul.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0908 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015741 (s)