News Flash:

Achim Irimescu, dupa ce a fost implicat intr-un accident: "Suntem bine. Au iesit bine tomografiile"

25 August 2016
1137 Vizualizari | 0 Comentarii
achim irimescu 1
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost implicat intr-un accident langa Slobozia,acesta fiind transportat la spital alaturi de alte doua persoane. Starea de sanatate a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, este stabila, ranile suferite fiind minore, a anuntat Ministerul Sanatatii. UPDATE: Politia Rutiera Ialomita a deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa in urma accidentului rutier.
UPDATE: Ministrul Achim Irimescu a declarat, pentru MEDIAFAX, ca tomografiile au iesit bine atat in cazul sau, cat si a omologului din Kuweit, in timp ce ministerul Sanatatii anunta ca cele doua victime vor fi aduse la Spitalul Elias din Capitala, dupa accidentul rutier produs joi in Slobozia.
"Suntem bine. La Slobozia au iesit bine tomografiile, am plecat spre Bucuresti", a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru MEDIAFAX.
Ministerul Sanatatii anunta ca "rezultatele analizelor efectuate la Spitalul Judetean de Urgenta din Slobozia arata ca ambii ministri au suferit fracturi de piramida nazala. La investigatiile CT nu au fost gasite niciun fel de probleme cervicale sau cerebrale. Recomandarea medicilor este un control ORL si neurochirurgical. Oficialii vor fi transferati la Bucuresti, la spitalul Elias, cu ambulanta".
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, se deplasa intr-o vizita oficiala alaturi de omologul sau din Kuweit, Ali Saleh Al Omair, in judetul Ialomita, cand masina in care se aflau a fost implicata intr-un accident rutier. Din primele cercetari, reiese faptul ca soferul unui autoturism a oprit pe partea dreapta a soselei pentru a face loc coloanei oficiale in care se afla ministrul Agriculturii, moment in care conducatorul auto al masinii in care se afla Achim Irimescu a acrosat masina oprita pe partea dreapta.
Politistii au facut cercetari la fata locului, iar cei de la Rutiera au dirijat traficul in zona dupa producerea accidentului.
"Starea celor doi oficiali este stabila, amandoi sunt constienti. Ministrii au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viata lor nu este pusa in pericol. Translatorul delegatiei a suferit un traumatism de stern usor, de asemenea este in afara oricarui pericol”, se arata intr-o informare de presa a Ministerului Sanatatii.
Cele trei persoane implicate au fost evaluate la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta din Slobozia, urmand sa se faca analize la computer-tomograf. Dupa rezultatele acestora, medicii vor decide conduita terapeutica ulterioara, se mai arata in informarea ministerului.
Accidentul a avut loc la iesirea din municipiul Slobozia, pe DN 21. Coloana oficiala se indrepta catre Braila, unde cei doi ministri urmau sa viziteze o fabrica de lapte si o ferma de vaci. 
"Este vorba despre un accident rutier in care au fost implicate doua autoturisme. Accidentul a avut loc pe Drumul National 21, la iesirea din municipiul Slobozia. In urma acestui accident, trei persoane, doi barbati si o femeie, au fost vatamate corporal si se afla la acest moment la Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia. Toate cele trei persoane sunt constiente, au fost ranite usor. Au fost transportate la spital pentru investigatii suplimentare. Urmeaza sa stabilim datele exacte ale producerii accidentului. Confirmam insa ca era vorba despre o coloana oficiala ce se afla in deplasare, mai exact o delegatie oficiala", a declarat, pentru MEDIAFAX, Andreea Loghin, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Ialomita. Oficiali din cadrul Politiei Romane au confirmat, pentru agentia de presa MEDIAFAX, ca printre persoanele ranite si transportate la spital se afla ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, omologul sau din Kuweit si o femeie translator.
Aceleasi surse declara ca, din primele informatii, autoturismul celalalt implicat in accident ar fi fost oprit pe partea dreapta a carosabilului. In momentul in care masina ministrului a trecut pe langa, a acrosat masina oprita. Nu se stie, la momentul transmiterii acestei stiri, cine se face responsabil de producerea accidentului. De asemenea, nu se cunoaste daca masina oprise pe partea dreapta pentru a trece coloana oficiala sau era stationata.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005116 (s)