News Flash:

ACCIDENT TERIBIL cu patru tineri morti, dupa ce o masina a intrat intr-un magazin cu butelii

28 Aprilie 2014
1197 Vizualizari | 0 Comentarii
Patru tineri au murit şi un altul a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Chirnogeni, judeţul Constanţa, după ce au intrat cu maşina într-un stand cu butelii.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, şoferul maşinii, în vârstă de 30 de ani, din satul Darabani, o tânără de 18 ani şi doi bărbaţi cu vârsta de 20, respectiv 25 de ani, toţi trei din satul constănţean Vâlcele, şi-au pierdut viaţa pe loc, un alt pasager, de 22 de ani, tot din Vâlcele, fiind rănit grav.

Din primele verificări ale poliţiştilor a reieşit că, într-o curbă, conducătorul auto care circula cu viteză mare a pierdut controlul direcţiei, a lovit un autovehicul parcat regulamentar în afara părţii carosabile şi a intrat apoi într-un stand cu butelii, maşina răsturnându-se. Acul indicatorului de viteză al autovehiculului s-ar fi blocat la peste 200 de kilometri pe oră. 

Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. 

Pompierii au îndepărtat şi buteliile prinse sub autovehicul, fiind evitată producerea unei explozii.

Patru ambulanţe au intervenit la locul producerii tragediei, cadrele medicale neputând face altceva decât să constate decesul în cazul a patru persoane. Tânărul rănit grav a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa. AGERPRES

satul darabani
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005589 (s)