News Flash:

A inceput bombardamentul! Americanii au atacat pozitii ale gruparii Stat Islamic in Siria

23 Septembrie 2014
1159 Vizualizari | 0 Comentarii
Statele Unite si aliatii lor arabi au efectuat marti dimineata, pentru prima oara, aproximativ 20 de raiduri impotriva pozitiilor organizatiei Stat Islamic in provincia siriana Raqa (nord), au anuntat Pentagonul, o organizatie neguvernamentala si militanti.
"Pot sa confirm ca armata americana si forte ale natiunilor partenere efectueaza o actiune militara contra teroristilor din cadrul SIIL in Siria cu avioane de vanatoare, bombardiere si rachete de tip Tomahawk", a anuntat purtatorul de cuvant al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat intr-un comunicat.
El nu precizeaza locurile in care au avut loc atacurile dar, potrivit New York Times, raidurile aeriene au vizat zona orasului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, si frontiera dintre Siria si Irak.
Comunicatul nu ofera informatii despre partenerii implicati in aceste operatiuni dar, de asemenea potrivit New York Times, atacurile au avut loc cu participarea "mai multor tari arabe aliate".
"Coalitia internationala (condusa de Statele Unite) a desfasurat aproximativ 20 de raiduri impotriva unor pozitii, baze si posturi ale SI in orasul Raqa si in apropierea localitatilor Tabqa, Ain Issa si Tall Abyad, provocand victime in randul jihadistilor", a declarat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care nu a putut furniza un bilant pentru moment.
Armata americana si "partenerii" sai au efectuat pentru prima data, marti dimineata, raiduri impotriva pozitiilor gruparii Stat Islamic in Siria, deschizand calea unui nou front al jihadistilor extremisti.
Potrivit unui oficial al Pentagonului, raidurile vizeaza in principal pozitii ale SI la Raqa, unde se afla centrul de putere al organizatiei, precum si tinte asupra frontierei foarte poroase dintre Siria si Irak.
Provincia Raqa este principalul bastion al SI in Siria, organizatia controland mare parte din estul tarii, in special provincia petroliera Deir Ezzor si o portiune extinsa din frontiera cu Turcia.
Ministerul sirian al Afacerilor Externe a anuntat marti ca Siria a fost informata de Statele Unite in legatura cu raidurile aeriene desfasurate pe teritoriul sau impotriva organizatiei Stat Islamic (SI).
Presedintele american Barack Obama a avertizat la 10 septembrie, intr-un discurs solemn, ca isi rezerva dreptul de a autoriza atacuri impotriva gruparii Stat Islamic, inclusiv in Siria.
"Decizia de a lansa aceste atacuri a fost luata mai devreme in cursul zilei de comandantul (CENTCOM, Comandamentul militar american insarcinat cu regiunile Orientul Mijlociu si Asia Centrala) in virtutea autorizarii care i-a fost date de comandantul sef (presedintele Barack Obama)", a subliniat purtatorul de cuvant al Pentagonului in comunicat. Mediafax.ro

pentagonul pentagonului
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1337 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007572 (s)