Evaluarea corecta a afectiunilor ficatului si cailor biliare cuprinde, alaturi de datele clinice, analize serologice, investigatii imagistice si uneori, biopsia hepatica. De cele mai multe ori, pentru diagnosticarea bolilor de ficat sunt suficiente doar analizele de sange. Iata ce analize si investigatii pot depista bolile hepatice.
Transaminazele. Transaminazele sunt enzime care, in mod normal, se gasesc in interiorul hepatocitului (celula ficatului) si in cantitati mici in sange si alte organe. In afectiuni care lezeaza sau distrug hepatocitul, aceste enzime ajung in cantitati anormale in sange. Sunt importante doua transaminaze: aspartat aminotransferaza AST (TGO), mai putin specifica ficatului, este prezenta si in muschiul inimii, musculatura striata, rinichi, tesut cerebral. Astfel, apar cresteri ale acestei enzime si in infarctul miocardului, maladii ale muschilor, afectiuni care se deosebesc clinic de hepatopatii; alanin aminotransferaza ALT (TGP) se gaseste in principal la nivelul ficatului. Niveluri crescute in sange ale transaminazelor apar aproape in toate hepatopatiile (hepatite virale, alcoolice, ciroze, cancere, obstructia canalelor biliare) si nu se coreleaza cu severitatea lezarii ficatului. In hepatitele acute, transaminazele cresc premature.

Transaminazele cresc precoce in cazul hepatitelor acute, fara a avea o semnificatie prognostica. In hepatitele cronice, transaminazele pot fi in limite normale sau intermitent crescute. De asemenea, in puseul de activitate cresc, dar nu la valorile din hepatitele acute. In cele alcoolice, se mareste nivelul AST. Explorari de rutina pot evidentia uneori cresteri neasteptate si izolate ale transaminazelor, cauzate adesea de abuzul de alcool, diabet, obezitate, insuficienta cardiaca sau circulatorie.

Bilirubina. In afectiunile hepatice este crescuta de obicei valoarea fractiunii conjugate bilirubinei. Acumularea in sange a bilirubinei peste valorile normale provoaca pigmentarea galbena a pielii (icter). Fosfataza alcalina. Cresteri marcante al acestui marker se intalnesc in obstructiile cailor biliare, iar cresteri usoare apar in afectiunile hepatocitului (hepatite, ciroze, cancere). Putem intalni cresteri ale acesteia si in maladii osoase sau in timpul sarcinii. Totodata, pot aparea cresteri ocazionale fara manifestari evidente de boala. Gama-glutamiltranspeptidaza (GGT). Este cel mai sensibil indicator pentru afectarea tractului biliar, corelandu-se cu nivelul fosfatazei alcaline. Cresteri ale acestei enzime apar si in afectiuni pancreatice, cardiace, renale, diabet sau alcoolism.

Timpul de protrombina. Este dependent de sinteza hepatica normala a factorilor coagularii. Astfel, afectarea acuta sau cronica a ficatului determina o prelungire a acestui timp. Albumina. Este proteina sintetizata de ficat, are niveluri serice scazute daca celula hepatica este lezata. Valorile acesteia indica severitatea bolilor hepatice cronice. Amoniacul. Un nivel seric crescut presupune de obicei o afectare severa a ficatului. Alte investigatii utile sunt: testarea anticorpilor specifici in hepatitele virale; determinarea antigenelor si a replicarii virale; depistarea autoanticorpilor in hepatitele autoimune si ciroza biliara primitive; alfa-fetoproteina cu valoare in diagnosticul carcinomului hepatic; alfa1-antitripsina; ceruloplasmina; estimarea rezervelor de fier.

Ecografia. In momentul in care se suspecteaza o obstructie biliara, cum ar fi prezenta calculilor biliari, prima examinare este de obicei ecografia, care stabileste dimensiunile cailor biliare, prezenta calculilor biliari sau a tumorilor compresive ale cailor biliare. Tot cu ajutorul ecografiei se evidentiaza steatoza hepatica (ficatul gras). Biopsia. Este recomandata pentru aprecierea severitatii si stadiului evolutiv in hepatitele cronice, hepatomegalii de cauza necunoscuta, natura formatiunilor tumorale sau evaluarea activitatii cirozelor.